Fenechiu: Decizia susţinerii lui Geoană la Iaşi, luată în unanimitate, ca la Partidul Comunist

Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a anunţat că Delegaţia Permanentă a PNL Iaşi a decis susţinerea lui Mircea Geoană, precizând că hotărârea a fost luată "în unanimitate, ca la Parrtidul Comunist" şi că şefii filialelor cu rezultate slabe în turul doi al alegerilor vor fi sancţionaţi sau chiar demişi.

Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Relu Fenechiu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în cursul dimineţii a avut loc şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi, la care au participat toţi liderii de organizaţii, precum şi primarii PNL din judeţ, el adăugând că oamenii sunt motivaţi şi mobilizaţi pentru a-l susţine pe Mircea Geoană.

"Decizia susţinerii lui Geoană a fost luată în unanimitate. A fost ca la Partidul Comunist", a spus Relu Fenechiu.

El a afirmat căliderii PNL din judeţ care vor obţine în turul al doilea al alegerilor rezultate slabe vor fi sancţionaţi, mergându-se chiar până la schimbarea acestora din funcţie.

"Dacă în localităţile cu pricina scorul lui Mircea Geoană va fi sub cel cumulat de candidaţii PSD şi PNL în primul tur, vor fi sancţiuni. Putem merge chiar până la schimbarea şefilor organizaţiilor liberale. Spre exemplu, acolo unde avem primari, noi i-am ajutat. Ne-am bătut să obţinem fonduri pentru fiecare primărie condusă de oameni ai PNL. Dacă acum ei nu ne ajută, vor avea parte de acelaşi tratament. Le-am oferit tot, acum e rândul lor", a spus Relu Fenechiu.

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a precizat că la primul tur al alegerilor prezidenţiale rezultatele liberalilor ieşeni au fost mai slabe în mediul rural, deşi partidul deţine o treime dintre primăriile din judeţ.

"La primul tur nu am mai avut acelaşi aplomb în mediul rural, iar primarii noştri nu au mai fost atât de motivaţi. La alegerile locale din 2008 am scos la Iaşi 40 la sută în mediul rural, dar de aceasta dată am luat doar 16 la sută. Putem spune, pe de altă parte, că acum ne-am întors la electoratul nostru natural, format din oameni informaţi şi intelectuali", a afirmat Varujan Vosganian.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, candidatul PNL Crin Antonescu a obţinut, în judeţul Iaşi, 21,7 la sută, ocupând locul trei, după Mircea Geoană - 36,4 la sută şi Traian Băsescu - 27,6 la sută. În municipiul Iaşi, PNL a obţinut 25 la sută, cel mai bun scor al partidului de după 1990.



comentează şi tu Momentan sunt 19 comentarii
Taguri:
FENECHIU PNL ,
ALEGERI preşedinţie ,
partidul comunist ,
turul doi ,
alegeri prezidentiale ,
mircea geoana pnl
COMENTARII
  • alex 30 nov 2009

    este incredibil ca in Romania , dupa 20 de ani, mai sunt oameni care cred in comunisti,.....avem o mare problema,...vorba aceea : ,,avem conducatorii pe care ii meritam ''

  • Mihai 29 nov 2009

    Si-apoi, voi ati uitat de 1989? de 1990? de comunism si mineriade? de marile tepe? (alde Vantu) Cum puteti sa va ganditi ca ceva s-a schimbat la PSD? Aceeasi oameni zac la conducere, in umbra ori ba. Ce a rezolvat Ion Iliescu in atatia ani de guvernare? Un mare NIMIC. Mai grav, un mare FURT. Ce o sa rezolve oamenii lui din umbra? Tot un mare FURT.

    ORICE DAR NU PSD! Prefer sa fiu batut ca-n mineriade decat sa tac.

    Un student,
    Mihai

  • Mihai 29 nov 2009

    Voi ganditi sau ce faceti?
    Sa zicem ca iese Geoana presedinte. Iohannis nu va rezista 3 saptamani in functie! De ce? Cand ati mai vazut vreodata, in orice tara coalitie dreapta - stanga??? Cum poate Geoana sa promita stabilitate cand Romania va sta pe asa bomba cu ceas??? Numai la ciolan se gandeste? Pana acum eram pro Antonescu. Dar bine ca si-a dat arama pe fata. Sa stiu ca este si el murdar, si controlat de/aliat cu mafiotii.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa