Firea: Au trecut doi ani de la celebra minciună de campanie: De pe 28 septembrie vei putea face duş

„Au trecut doi ani de la celebra minciună de campanie: ”, scrie pe Facebook Gabriela Firea. Ea afirmă că „sloganul candidatului dreptei unite s-a dovedit a fi o bătaie de joc la adresa bucureştenilor, cu un singur scop: câştigarea Primăriei Capitalei”.

1050 afișări
Imaginea articolului Firea: Au trecut doi ani de la celebra minciună de campanie: De pe 28 septembrie vei putea face duş

„Au trecut doi ani de la celebra minciună de campanie: <De pe 28 septembrie vei putea face duş!>. Sloganul candidatului dreptei unite s-a dovedit a fi o bătaie de joc la adresa bucureştenilor, cu un singur scop: câştigarea Primăriei Capitalei. În ultimii 2 ani, mii de oameni au tot aşteptat ca promisiunea să devină realitate. Nici pentru această iarnă nu sunt veşti bune. Întrebat despre ziua de 28 septembrie şi a sa ademenitoare vorbă, Nicuşor Dan a scăldat-o după cum i-a venit inspiraţia: ba că nu-şi aminteşte să fi făcut el vreo promisiune cu apa caldă, ba că în fiecare an urma să fie puţin mai bine ca în precedentul”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ea susţine că la sistemul de termoficare „bat pasul pe loc”.

„Nimic nu arată ca în cartoanele frumos colorate din campania electorală de care nu-şi mai aminteşte primarul. Nicuşor Dan a promis reparaţii la 100 km de conducte, dar realitatea este total diferită. Anul acesta abia s-au înlocuit 37 km de reţele în comparaţie cu anul 2020, ultimul an de mandat, când eu şi echipa mea am înlocuit aproape 75 km de conducte! Deci, tot în mandatul meu s-au făcut mai mulţi paşi pentru rezolvarea acestei situaţii dificile pentru Bucureşti. Dar asta nu e totul! Nicuşor Dan a gestionat catastrofal sistemul de termoficare, orice ar spune şi oricât ar face conferinţe de presă pe şantiere. Drept dovadă, în doi ani nu a cheltuit nici măcar un euro din cele 300 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile pe care le-am lăsat la dispoziţia sa. Echipa mea a muncit patru ani la documentaţia pentru reabilitarea celor 200 km de conducte foarte degradate. Contractul a fost ţinut la sertar de omul politic de tristă amintire Ludovic Orban doar ca să fie semnat de actualul primar general în primele zilele mandat. După doi ani de la alegeri, există riscul ca aceste fonduri să fie pierdute şi munca echipei mele să fi fost în zadar”, adaugă Firea.

Fostul edil susţine că Nicuşor Dan a făcut „doar afaceri” de când a câştigat Primăria Capitalei.

„Ultimul tun e anunţat drept o victorie de actualul primar general. Au fost închiriate centrale termice, un fel de <cazane> mai mari, pentru care se plăteşte mai mult decât dacă le-ar fi cumpărat. Dar e treaba altor instituţii să verifice legalitatea acestor fapte. Pentru bucureşteni, însă, e important să aibă căldură în case. Dar când compania Termoenergetica are datorii imense şi anunţă că ar putea intra în incapacitate de plată viitorul nu sună bine. Şi a mai reuşit ceva majoritatea de dreapta care conduce oraşul de la alegerile din 2020: s-a scumpit apa caldă şi căldura! Iarna aceasta, facturile vor fi duble, după ce la propunerea lui Nicuşor Dan gigacaloria a ajuns la aproape 330 de lei. Sigur că peste tot au crescut preţurile, dar puteau fi găsite soluţii. Aceste fapte nu contează pentru dreapta unită şi salvatorul Bucureştiului. A fost mai importantă lupta politică, să câştige prin minciuni şi să-i manipuleze pe bucureşteni folosindu-se de una dintre principalele probleme ale oraşului. Iată că a venit încă un 28 Septembrie! Unde e apa caldă din afişul tău, Nicuşor Dan?”, încheie Gabriela Firea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici