Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, cercetat într-un nou dosar privind coruperea alegătorilor/ Parchetul de pe lângă ÎCCJ, sesizat pentru o posibilă cercetare abuzivă a fostului procuror Negulescu

Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, este cercetat de procurori pentru coruperea alegătorilor, fapte care s-ar fi petrecut în campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2012. Dosarul a fost disjuns din cel al PCA Ploieşti în care Cosma a fost trimis în judecată.

Share pe Facebook 535 afişări

Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, cercetat într-un nou dosar privind coruperea alegătorilor

Potrivit rechizitoriului în baza căruia Vlad Cosma a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în 12 iunie, pentru instigare la evaziune fiscală şi spălare a banilor, fostul deputat PSD este cercetat şi într-un alt dosar pentru coruperea alegătorilor, acesta fiind disjuns din cel vechi.

Fostul deputat Vlad Cosma a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru instigare la evaziune fiscală şi spălarea banilor fiind acuzat că în 2012 a determinat un om de afaceri să înregistreze o factură fictivă care să “disimuleze” o sponsorizare ilegală a campaniei electorale.

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii Secţiei de urmărire penală, au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Vlad Cosma, fost deputat, pentru instigare la evaziune fiscală şi spălarea banilor, dar şi a lui Petrică Uşurel şi a lui Răzvan Alexe, ambii oameni de afaceri, acuzaţi de evaziune fiscală, delapidare, spălarea banilor, respectiv complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

În rechizitoriu se arată că la începutul anului 2012, în perioada premergătoare alegerilor locale ce urmau să aibă loc în vara anului 2012, Vlad Cosma, la acea dată preşedinte al Organizaţie de Tineret a PSD Prahova, “l-a determinat pe inculpatul Petrică Uşurelu, administrator al SC Allianso Business Park SRL, în scopul disimulării sponsorizării ilegale a campaniei electorale, să înregistreze în contabilitatea societăţii factura fictiva nr. 243/10.03.2012 emisă de SC Alex Design SRL, în valoare totală de 1.086.240 lei, cauzându-se un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.240 lei, reprezentând TVA”.

Factura fiscală, arată PCA Ploieşti, împreună cu alte documente justificative au fost puse la dispoziţia omului de afaceri de Răzvan Alexe.

Astfel, în 10 şi în 11 aprilie 2012, Petrică Uşurelul “cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a dispus efectuarea plăţii în conturile societăţii comerciale de tip fantomă Alex Design SRL a sumei de 1.086.240 lei”, mai arată PCA Ploieşti.

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Tribunalului Prahova.

Parchetul de pe lângă ÎCCJ, sesizat pentru o posibilă cercetare abuzivă a fostului procuror Negulescu

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie cu privire la o posibilă cercetare abuzivă realizată de Mircea Negulescu când lucra la Ploieşti, în dosarul fostului deputat Vlad Cosma, trimis în judecată.

Potrivit rechizitoriului în urma căruia fostul deputat PSD, Vlad Cosma, a fost trimis în judecată pentru spălarea banilor şi instigare la evaziune fiscală, procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au dispus disjungerea şi declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, “în vederea efectuării urmăririi penale faţă de XX, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Campina (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data faptelor) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, şi faţă de Stroe Cecilia Cristina sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă”.

Potrivit documentului citat, la audieri doi martori şi Vlad Cosma, alături de ceilalţi doi inculpaţi din dosar, au reclamat cercetarea abuzivă a procurorului.

„Au susţinut că în cursul urmăririi penale procurorul de caz a exercitat presiuni şi ameninţări faţă de anumiţi inculpaţi şi martori în scopul obţinerii de probe şi a dispus măsuri de protecţie faţă de martori care au dat declaraţii nereale la sugestia acestuia”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit unor surse judiciare, procurorul de caz a fost Mircea Negulescu iar faptele s-au petrecut în anul 2015.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PSD ,
CORUPŢIE ,
ALEGERI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Cine este GENERALUL român care s-a ocupat de FUNERALIILE Regelui Mihai! A fost CHEMAT SPECIAL pentru acest MOMENT! Cartea lui de vizită, IMPRESIONANTĂ!

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.