- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (22.09.2015, 13:37)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, audiat în dosarul lui Adrian Severin
Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu a fost audiat la DNA, marţi, ca martor în dosarul în care Adrian Severin este acuzat de complicitate la spălare de bani, legat de fapte care ar fi fost comise de asistenţii săi Anne Jugănaru şi Florin Abraham, din perioada în care a fost europarlamentar.
491 afișări
Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, audiat în dosarul lui Adrian Severin (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Daniel Barbu a declarat, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), că le-a spus anchetatorilor despre dezbaterile la care era invitat, dar că nu ştia despre banii de la Parlamentul European, precizând că cei care participau la aceste activităţi nu erau remuneraţi.
Întrebat dacă la aceste dezbateri se întâlnea cu Adrian Severin, Daniel Barbu a spus că nu a avut nicio legătură cu acesta, ci doar cu Anne Jugănaru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
"Cu domnul Severin nu am avut absolut nicio legătură. Nu ştiu dacă (Anne Jugănaru, n.r.) era asistenta domnului Severin, era directorul executiv al Institutului Social Democrat. Organiza dezbateri, mese rotunde, la care am participat întotdeauan cu plăcere. (...) Nu avem niciun fel de cunoştinţe despre fonduri. Eu am spus doar despre activităţile academice la care am participat, care au fost foarte interesante şi asta a fost tot. Eram invitat ca profesor universitar. Participam la două, trei luni la o masă rotundă, o dezbatere", a spus Daniel Barbu.
Procurorii DNA l-au anunţat pe Adrian Severin, în 17 iulie, că este urmărit penal pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată. În cadrul anchetei, pe bunurile bunurile şi conturile lui Adrian Severin a fost pus sechestru până la suma de 436.663 de euro.
În acelaşi dosar, Anne Jugănaru şi Florin Abraham, asistenţi ai lui Adrian Severin în perioada în care acesta era europarlamentar, sunt urmăriţi penal pentru spălare de bani, în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada martie 2007 - noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanţă cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.
"În perioada respectivă, singurele activităţi înregistrate de societăţile în cauză au fost cele în relaţia cu Adrian Severin, respectiv grupul politic din care făcea parte. Ulterior, societăţile comerciale respective nu au mai avut nici un fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerţului", susţin procurorii.
În aceeaşi perioadă, Adrian Severin, cu intenţie şi în urma înţelegerii cu suspecţii Anne-Rose-Marie Jugănaru, Florin-Leontin Abraham şi o altă persoană, a acţionat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferuri succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societăţile din grup către o fundaţie, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire şi instruire a personalului, mai spun anchetatorii.
Procurorii susţin că din actele de urmărire penală a rezultat faptul că plăţile efectuate nu au la bază operaţiuni reale.
"Pentru a da o aparenţă de legalitate transferurilor efectuate, suspecţii au convenit disimularea acestora sub forma plăţii unor servicii de pregătire profesională a angajaţilor, deşi aceeaşi angajaţi ai societăţilor în cauză au fost angajaţi şi la fundaţia respectivă, iar obiectul contractelor încheiate pentru justificarea plăţilor este similar. Mai mult, numerele de ordine ale contractelor încheiate de fundaţie cu societăţile în cauză sunt consecutive, ceea ce indică faptul că nu au existat contracte încheiate şi cu alţi potenţiali beneficiari ai unor astfel de cursuri. În plus, o parte din plăţile facturate de fundaţia respectivă către societăţile comerciale «beneficiare» era ulterioară încheierii raporturilor de muncă cu acei salariaţi, aceştia fiind angajaţii unei alte societăţi din grup, la momentul respectiv", au precizat anchetatorii.
Pe 19 iulie 2012, procurorii DNA i-au pus sub acuzare pe Anne Jugănaru, George Vadim Tiugea - asistent parlamentar al lui Adrian Severin, asociat şi administrator SC Head Hunting Professional SRL, şi Mihail Răducu Jugănaru, asociat şi administrator la SC A&A Social Consulting Center SRL, asociat la SC Afla Communications and Consulting SRL, SC Professional Consulting System SRL, SC Princeps Consulting Team SRL, SC Perfect Solutions Network SRL, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, în scopul obţinerii de fonduri europene.
Într-un alt dosar, în 11 septembrie 2013, Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme.
În schimbul banilor, Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la Sunday Times.
Dosarul este judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Citește pe alephnews.ro: Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
PROSPORT.RO
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
CANCAN.RO
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe