Geoană a anunţat decizia unanimă a PSD şi PSD+PC privind acordul de colaborare cu PNL
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, marţi, "decizia unanimă" a forurilor de conducere ale PSD şi Alianţei PSD+PC de a semna un acord de colaborare politică cu PNL, în sensul formării unei majorităţi şi a unui Guvern condus de Klaus Iohannis, salutând totodată susţinerea de către liberali a candidaturii sale la Preşedinţie.
Geoană a spus, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), că a suspus dezbaterii forului de conducere al PSD realizarea unui acord de colaborare politică cu PNL.
Liderul PSD a menţionat că este vorba de un acord care va asigura României stabilitate.
El a precizat că CExN al PSD şi conducerea Alianţei politice PSD+PC au decis, totodată, elaborarea unui program de guvernare inspirat din programul "O singură Românie", în care accentele liberale să îşi regăsească locul cuvenit.
Geoană a precizat că acordul de colaborare politică între PSD+PC şi PNL va fi semnat miercuri, la ora 13.00.
El a arătat că discuţia privind semnarea unui astfel de acord a implicat doar PNL, nu şi UDMR, deşi Uniunea face parte din alianţa parlamentară de 65%. Geoană a spus că axul acordului de colaborare politică este reprezentat de PSD şi PNL.
Geoană a adăugat că s-a discutat şi cu Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, care şi-a exprimat susţinerea pentru Iohannis.
El a arătat că, din partea PSD, cel care va negocia acordul de colaborare politică va fi vicepreşedintele Dan Nica.
Geoană a mai spus că va fi structurat şi un grup comun de lucru pentru elaborarea programului de guvernare, care îl va consulta asupra preferinţelor pe Klaus Iohannis.
Liderul PSD a subliniat că acordul de colaborare politică nu implică în niciun fel discuţii asupra portofoliilor noului Guvern.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, că PNL a decis să îl susţină pe liderul PSD Mircea Geoană în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dacă se va negocia şi semna un acord bazat pe principii liberale.
PNL şi UDMR au semnat, marţi, un protocol de colaborare în care se menţionează că ambele formaţiuni politice vor acţiona împreună pentru susţinerea unui candidat la funcţia de preşedinte al statului şi vor participa împreună la formarea noului guvern.
PNL şi UDMR au avut, marţi seară, consultări pentru încheierea unui acord politic de colaborare, la discuţii participând preşedintele liberal, Crin Antonescu, şi preşedintele Uniunii, Marko Bela.
-
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat masacrul de la Hula, soldat cu cel puţin 108 morţi
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot





Nu exista comentarii