Geoană: Antonescu - un premier excelent. Pentru desemnarea premierului se poate ajunge şi la CC

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la RRA, că l-ar susţine pe Crin Antonescu premier, fiind în opinia sa "primul nume onorabil" pentru acest post şi a susţinut că, dacă majoritatea PSD-PNL-UDMR rezistă iar Băsescu refuză numirea premierului din partea acesteia, poate fi sesizată CC.

28 afișări
Imaginea articolului Geoană: Antonescu - un premier excelent. Pentru desemnarea premierului se poate ajunge şi la CC

Geoană: Antonescu - un premier excelent. Pentru desemnarea premierului se poate ajunge şi la CC (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Întrebat dacă l-ar susţine pe Crin Antonescu premier sau pe prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu, Mircea Geoană a subliniat că, evident, l-ar susţine pe Antonescu, nu vreun lider PDL.

"Evindent, Crin Antonescu este primul nume care mi se pare onorabil, care n-are niciun fel de suspiciune de corupţie în spate, spre deosebire de alţii, şi care reprezintă şi o consecvenţă de parteneriat între PSD şi PNL. Nu mă apuc acum să sprijin pe cineva de la PDL. Sub nicio formă nu vom sprijini un guvern cu prim-ministru PDL. Punct. Asta e poziţia oficială a PSD", a afirmat Geoană.

Întrebat dacă îl va susţine pe Crin Antonescu în funcţia de premier nominalizat de o majoritate din care să nu facă parte PSD, Geoană a spus că Antonescu ar fi un premier excelent.

"Dacă va fi o majoritate, alta decât PSD, evident că vom fi în opoziţie, dar asta nu înseamnă că, dacă s-ar ajunge la o altă formulă, care nu cred că se va întâmpla, ca PNL să primească din partea domnului Băsescu postul de prim-ministru, nu cred că domnul Băsescu va mai da vreodată o astfel de poziţie, după experienţa Tăriceanu. Dar, dacă se va întâmpla în acest mod, aş spune că, din două rele, răul cel mai mic s-a produs, sunt convins că domnul Antonescu ar putea să fie un excelent prim-ministru al acestei ţări, indiferent de formula de susţinere pe care ar avea-o", a afirmat preşedintele PSD.

Liderul PSD a menţionat că o să apară foarte multe scenarii, afirmând că îi este teamă că nu se va schimba năravul preşedintelui Băsescu.

Întrebat ce va face dacă, în cazul reluării turului doi al alegerilor va pierde, Mircea Geoană a replicat: "Încercăm în continuare să ne exprimăm vocea şi votul pe măsura ponderii noastre în Parlamentul României".

Referindu-se la parteneriatul cu PNL, Geoană a spus că "fiecare partid trebuie să-şi facă un calcul în funcţie de interesul propriului partid", dar a argumentat că îndrăzneşte să spună că majoritatea cu PNL şi UDMR continuă şi nu vede nicio problemă ca premierul să fie liberal.

"Dacă li se dă funcţia de prim-ministru, e tot dreptul liberalilor să-şi reanalizeze poziţia, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru", a spus liderul PSD

"Dacă va exista o majoritate pe care domnul Băsescu o poate demonstra, să-şi facă Guvern, vom sta în opoziţie şi ne vom bate, dacă vom putea noi demonstra o majoritate, atunci vom guverna şi o să stea PDL în opoziţie cu tot cu domnul Băsescu, eventual la Cotroceni", a mai spus Geoană.

Întrebat cum vor rezolva problema premierului în acest caz, Geoană a replicat: "Probabil va trebui să ne adresăm Curţii Constituţionale încă o dată, pentru că atunci când există o problemă politică care are un carcater constituţional, trebuie să mergem la respectiva instituţie".

În plus, Geoană a menţionat că, din punct de vedere strategic, decizia PSD este foarte clară, social-democraţii neaccepânt o a doua guvernare cu PDL

"Nu vom accepta să intrăm la o a doua guvernare cu PDL. Am avut nouă luni de experienţă şi ne-a ajuns pe vecie. Acest lucru nu se va întâmpla. Iar din punct de vedere al preferinţei noastre, este un guvern cu o majoritate PNL-PSD-UDMR dacă este posibil", a conchis Mircea Geoană

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici