Geoană: Nu plec din PSD, nici pentru a mă înscrie în PC, nici într-o altă construcţie

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană scrie, vineri, pe blogul personal, că nu pleacă din PSD, menţionând că îşi doreşte mai mult ca niciodată ca PSD să fie "un partid puternic, o alternativă adevărată" şi că va contribui "cu toată forţa şi influenţa" sa la construcţia unei Opoziţii unite.

27 afișări
Imaginea articolului Geoană: Nu plec din PSD, nici pentru a mă înscrie în PC, nici într-o altă construcţie

Geoană: Nu plec din PSD, nici pentru a mă înscrie în PC, nici într-o altă construcţie (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

"Pentru că în ultima vreme s-au spus prea multe minciuni despre mine, mult mai multe decât ar fi fost vreodată cazul, vreau să lămuresc odată pentru totdeauna, public, asumând ceea ce spun, marota plecării mele din PSD: Nu plec din PSD, nici pentru a mă înscrie în PC, nici pentru a mă înscrie într-o altă construcţie formată de PC şi PNL", precizează Geoană, într-o postare pe blogul personal.

Preşedintele Senatului spune că nu pleacă din partidul al cărui membru este de aproape zece ani.

"Nu plec din partidul pe care l-am condus vreme de cinci ani şi pentru care am adus anul trecut 5,2 milioane de voturi. În calitate de preşedinte al PSD am purtat 6 campanii electorale. Cum îşi poate imagina cineva zdravăn la cap că aş părăsi partidul?! Sunt şi voi rămâne un om de stânga. Am în PSD prea mulţi colegi, prieteni, oameni pe care îi admir şi pe care îi respect. Nu ascund că am dezamăgirile mele, dar acestea nu pot umbri obligaţia de a servi interesele celor care îşi pun speranţele în Stânga românească. Astfel de zvonuri au apărut şi în 2005, când domnul Iliescu a creat Clubul de la Bucureşti sau, în 2006, când domnul Năstase se zvonea că ar pleca la acelaşi PC. Ele au reapărut şi în cazul meu la lansarea Comitetului Naţional pentru Dezvoltare şi au fost amplificate de unele tensiuni reale sau imaginare din partid, întreţinute de cei care lucrează împotriva intereselor PSD", scrie Geoană.

El subliniază că îşi doreşte să vadă cum PSD redevine principalul partid de pe scena politică românească şi că va contribui la construcţia unei Opoziţii unite.

"Dimpotrivă, îmi doresc mai mult ca niciodată să văd cum PSD redevine principalul partid de pe scena politică românească, îmi doresc mai mult ca niciodată să câştigăm fără drept de apel alegerile, pentru că România nu mai poate rezista mult sub asaltul portocaliu. Îmi doresc mai mult ca niciodată ca PSD să fie un partid puternic, o alternativă adevărată, să fie partidul care să aducă răspunsurile ideologice şi soluţiile care sunt aşteptate de la noi. Mai mult, aşa cum am mai declarat, voi contribui cu toată forţa şi influenţa mea la construcţia unei Opoziţii unite care să pună capăt monstruosului regim Băsescu - Boc, pentru că românii merită o şansă la o viaţa decentă", menţionează Geoană.

Reacţia lui Geoană vine după ce în presă au apărut informaţii privind o eventuală plecare a sa din PSD, o ipoteză fiind către PC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici