Gheorghe Nichita va candida din nou la un post de vicepreşedinte al PSD

Şeful filialei ieşene a PSD, Gheorghe Nichita, a anunţat, marţi, că va candida din nou la un post de vicepreşedinte al partidului, la congresul PSD programat în luna aprilie, el precizând că PSD va avea câte un vicepreşedinte pentru fiecare regiune a ţării.

276 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Nichita va candida din nou la un post de vicepreşedinte al PSD

Gheorghe Nichita va candida din nou la un post de vicepreşedinte al PSD (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Gheorghe Nichita a declarat, marţi, presei că va candida la un post de vicepreşedinte al PSD, la congresul partidului care va avea loc în luna aprilie.

"Ne pregătim ca la congres să avem şi vicepreşedinţi pe regiuni. Încercăm să ducem decizia politică în concordanţă cu cea administrativă. Dacă acum avem judeţe şi organizaţii judeţene, în viitor vor fi regiuni, iar partidul va avea responsabili regionali", a declarat Gheorghe Nichita.

Liderul PSD Iaşi a precizat că va candida "sigur" la postul de vicepreşedinte regional pe Moldova.

"Şi în perioada 2006 - 2010 am fost vicepreşedinte ales pe regiune. Atât prin funcţia administrativă, cât şi prin mesajul politic sunt mult mai aproape de regiune şi sigur voi candida la funcţia de vicepreşedinte. Fac politică pentru această zonă a Moldovei, care este una defavorizată şi are nevoie de o creştere economică rapidă", a afirmat Nichita.

Totodată, el a anunţat că va candida şi la şefia PSD Iaşi, data conferinţei judeţene urmând a fi stabilită în cel mai scurt timp.

"Am avut rezultate bune la Iaşi şi vreau să conduc în continuare organizaţia judeţeană a PSD. Data alegerilor o vom stabili într-o şedinţă viitoare a Biroului Permanent Judeţean", a mai spus Gheorghe Nichita.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, la care a avut şi presa acces, că propune organizarea Congresului pe 20 aprilie, el arătând că la acest for partidul trebuie pregătit pentru a exista şi acţiona separat de Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici