Guvernul va accepta doar amendamentele care se încadrează în prevederile bugetare

Guvernul va analiza amendamentele depuse de către parlamentari pentru legile promovate prin angajarea răspunderii, dar va accepta doar propunerile care se încadrează în principiile legilor, cadrul macroeconomic, programul de guvernare şi prevederile bugetare, a declarat, duminică, premierul Boc.

23 afișări
Imaginea articolului Guvernul va accepta doar amendamentele care se încadrează în prevederile bugetare

Guvernul va accepta doar amendamentele care se încadrează în prevederile bugetare (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Executivul s-a reunit, duminică, în şedinţă, pentru a stabili care dintre amendamentele depuse pot fi acceptate.

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, sâmbătă, cu liderii sindicali, pentru a discuta despre proiectul legii de salarizare unitară, reuniune în care s-a convenit pentru constituirea unei comisii interministeriale, din care să facă parte şi sindicaliştii, care să lucreze până la 30 iunie 2010 la modificarea legii.

Prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, premierul a anunţat că îşi menţine decizia de asumare a răspunderii Guvernului la termen, fără amânări şi că apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca sindicatele să renunţe la grevă.

Discuţia cu sindicatele a fost urmată de o întâlnire a membrilor Coaliţiei de guvernare, în care au fost analizate toate amendamentele depuse la cele trei legi promovate pentru angajarea răspunderii.

Majorarea coeficienţilor de ierarhizare pentru parlamentari şi consilieri parlamentari, eliminarea restricţiei la ocuparea posturilor prin cumul de funcţii, introducerea în salariul de bază a indemnizaţiei de conducere şi plata orelor suplimentare sunt unele dintre amendamentele depuse la Guvern.

Principalele teme solicitate prin amendamente sunt majorarea coeficienţilor de ierahizare pentru senatori şi deputaţi la echivalentul a 11 salarii minime (faţă de 9,9 în prezent), ridicarea coeficientului de ierarhizare pentru funcţiile parlamentare de execuţie şi departajarea acestuia pe gradaţii, astfel încât coeficientul maxim pentru consilier parlamentar să fie de 6,50 salarii, iar cel pentru referent cu studii medii de 4,25 salarii, se arată într-un document guvernamental obţinut de MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici