Iliescu: Am apreciat realismul şi comportamentul firesc al lui Radu Vasile

Fostul şef al statului Ion Iliescu s-a recules, joi, la Senat, la catafalcul fostului premier Radu Vasile, unde a depus un buchet de trandafiri albi, el precizând, la plecare, că a apreciat realismul şi comportamentul firesc al lui Radu Vasile, cu care a avut o relaţie de respect reciproc.

164 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Am apreciat realismul şi comportamentul firesc al lui Radu Vasile

Iliescu: Am apreciat realismul şi comportamentul firesc al lui Radu Vasile (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"E o pierdere, în primul rând pentru familie, dar şi pentru societate în general. A fost unul dintre oamenii politici care a avut o prezenţă activă în toată evoluţia noastră. Noi ne-am situat pe poziţii politice diferite, dar relaţia noastră a fost o relaţie civilizată, de stimă, respect reciproc, de dialog, şi am apreciat tocmai realismul şi comportamentul său firesc, aşa cum ar trebui să fie, indiferent de opţiunea fiecăruia", a spus Iliescu.

Iliescu a rememorat şi perioada în care a fost coleg la Senat cu Radu Vasile şi a precizat că a menţinut cu acesta un contact permanent.

"Am fost apoi şi colegi de Senat, am avut contacte permanente. Relaţia noastră a fost firească, normală, umană, de respect reciproc, ţinând seama inclusiv de ceea ce ne separa. Aşa ar trebui să fie", a spus Iliescu.

El a prezentat condoleanţe soţiei fostului premier şi celor doi fii.

"La 71 de ani avea încă potenţial, şi intelectual, şi durerea mare e a familiei. Am vorbit cu soţia, care e pierită, săraca, şi ea e bolnavă. Am vorbit cu cei doi fii şi cu soţia, dânsa fiind bolnavă, de asemenea. Dumnezeu să-l odihnească", a spus Iliescu.

La câteva minute după Ion Iliescu, la catafalcul fostului premier Radu Vasile a venit să se reculeagă şi preşedintele Traian Băsescu, şeful statului depunând o coroană de flori.

Băsescu şi Iliescu nu s-au salutat, Iliescu plecând imediat după ce a intrat Băsescu.

Fostul premier Radu Vasile, care a încetat din viaţă în noaptea de marţi spre miercuri, a fost depus, joi, în holul mare al Senatului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici