Iliescu: Revizuirea Constituţiei şi reforma statului, o diversiune a lui Băsescu
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a afirmat, joi, la Conferinţa Naţională a Pensionarilor PSD, că temele legate de revizuirea Constituţiei, reforma statului, schimbarea preşedintelui Senatului, reluarea problematicii Revoluţiei constituie "diversiuni" pentru acoperirea realităţilor sociale.
Iliescu: Revizuirea Constituţiei şi reforma statului, o diversiune a lui Băsescu (Imagine: Alex Drifter/Mediafax Foto)
Iliescu a vorbit despre "diversiunile la care asistăm în ultima vreme", gândite pentru "a sustrage atenţia" oamenilor de la necazurile zilnice.
"Sunt cetăţeni care se zbat că nu au cum se descurca, nu le ajung banii pentru hrană, pentru medicamente, iar ei inventează de fiecare dată tot felul de teme care să sustragă atenţia de la problematica de care oamenii sunt preocupaţi în mod nemijlocit", a spus Iliescu.
El s-a referit la revizuirea Constituţiei, la încercarea de a-l revoca pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului şi la reluarea problematicii Revoluţiei din Decembrie 1989, afirmând că toate acestea sunt "diversiuni".
"În primul rând, este acest atac la democraţie, această diversiune în legătură cu modernizarea statului, modificarea Constituţiei. Păi, statele democratice se joacă cu Constituţia la fiecare schimbare de preşedinte, la fiecare schimbare de mandat parlamentar?", a spus Iliescu.
El a amintit că SUA şi Anglia nu au constituţii în înţelesul propriu şi nu resimt nevoia să schimbe textele şi amendamentele fundamentale la alegerea fiecărui preşedinte american sau premier britanic.
"Aceasta este o diversiune a lui Băsescu, care a făcut din ideea de reformă a statului o chestie demagogică, iar noi am căzut în cursa lui cu referendumul, care acum cică devine obligatoriu", a continuat Iliescu.
El s-a referit la o doua "diversiune", vorbind despre demersul PDL de a-l revoca pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.
"Atacul nu este la adresa lui Geoană, Este atac la democraţie, atac la Constituţie, atac la Parlament, la adresa principalei instituţii a democraţiei", a spus Iliescu, subliniind că PSD trebuie să îl susţină pe Geoană în faţa "atacurilor unor oameni interesaţi să controleze toate instituţiile statului".
Iliescu a apreciat că o a treia "diversiune" este cea legată de punerea sub semnul întrebării a Revoluţiei din 1989.
"S-a declanşat o campanie susţinută pentru discreditarea Revoluţiei române. Aceşti oameni nu fac decât să se prezinte ca agenţi întârziaţi ai lui Ceauşescu", a afirmat el.
Iliescu a făcut câteva afirmaţii critice la adresa lui Vladimir Tismăneanu.
"Acest Tismăneanu este un oportunist curat. (...) Îi ridica osanale lui Ceauşescu, ca tănâr filosof şi după aia a plecat în America. Păi, vine el acum să ne dea lecţii despre România, despre Revoluţia română ? El să ne predea adevărul, care nu a fost aici? Este obrăznicie curată. El să vorbească despre Revoluţia română? (...) Este nesimţire curată, obrăznicie, lipsă de decenţă elementară. Asemenea oameni s-au pus în slijba puterii", a afirmat Iliescu.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Dupa parerea dumitale, constitutia iorgovana, croita dupa chipul si asemanarea dumitale ar trebui pastrate in veci. Chiar nu vezi ce de probleme creeaza ,,obtuzitatea'' lui Iorgovan combinata cu adulatia pt. tine, intre institutiile statului??? Asta explica de ce democratia a esuat in Romania, am esuat ca tara si ca popor datorita voua, conducatorilor, proveniti din protipendada comunista. Ii doresc din tot sufletul d-lui Basescu sa reuseasca modificarea constitutiei si reducerea parlamentului.
Iliescule diversiunile sunt opera ta nu al lui Basescu. Iti mai amintesti la revolutie cum ne-ai prostit pe toti. Si ai si scapat necondamnat.
Bai Ilici-KGB, criminal bolsevic, diversiunile care le numesti sunt rahatul ascuns sub covor de securistii si activistii PSD (PCR) ai dumitale, care au rastalmacit totul si au furat revolutia instaurand neo-comunismul corupt de care suferim de 20 de ani. Tie sa-ti fie rusine ca ai tradat si mintit o Romanie intreaga. Taci ca numai rahat ai in gura.