Video INTERVIU- Chiliman: Nu mi-am pus în cap să candidez la Primăria generală. Plus: Ce îi răspunde Elenei Udrea şi care este părerea acestuia despre eutanasierea câinilor fără stăpân

Liderul PNL Bucureşti Andrei Chiliman declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că îşi doreşte încă un mandat de primar al Sectorului 1, pentru a-şi putea continua proiectele şi că nu şi-a pus în gând să candideze la Primăria Capitalei, deşi consideră că ar fi un bun primar general, fiind inginer.

1199 afișări

Rep.: Există o serie de informaţii pe piaţă potrivit cărora Dinu Patriciu ar dori să formeze un nou partid sau să schimbe conducerea actualului partid liberal. Vedeţi posibil un astfel de scenariu, cu un nou partid?

A.Chiliman: E foarte greu de spus. Eu nu ştiu exact ce vrea Dinu Patriciu. Nu l-am mai văzut pe Dinu Patriciu de vreo doi ani de zile, ba nu, l-am văzut la televizor o dată sau de două ori. Dar eu nu l-am mai văzut de foarte multă vreme pe Dinu Patriciu şi efectiv nu ştiu ce are de gând. Ca atare, mi-e foarte greu să discut eu acum ce are de gând să facă Dinu Patriciu. PNL e un partid care are o structură aleasă în urma unui Congres. Cred că în momentul de faţă e destul de puţin probabilă organizarea unui alt Congres, pentru că numai un Congres poate să schimbe actuala conducere a partidului. Ca atare, nu văd cum s-ar putea întâmpla lucrul ăsta acum.

Rep.: Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu afirma că Dinu Patriciu va avea grijă ca PNL să nu meargă către socialism şi că pentru a se întâmpa acest lucru nu e nevoie decât să cadă un cap.

A.Chiliman: Cred că Sebastian Lăzăroiu de fapt transmite mesaje politice. E meseria dânsului şi nici el nu crede în ce spune. Dar eu o să-l rog chiar pe domnul Lăzăroiu să ia şi să citească programul economic al PNL şi al USL, care e în lucru în moemntul de faţă şi va constata că programele respective sunt mai de dreapta şi mai liberale decât e actualul program de guvernare al Guvernului Boc. Deci nu văd despre ce discutăm. Unde e socialismul? E în capul domnului Lăzăroiu.

Rep.: Care este părerea dumneavoastră vizavi de cota unică? Am înţeles că PNL ar fi dispus să discute cu PSD despre nivele de impozitare.

A.Chiliman: Se discută în momentul de faţă, de fapt, dacă rămâne cota unică - şi, dacă rămâne, până unde poate fi redusă - sau dacă se trece la o impozitare progresivă, dar care să nu depăşească valoarea maximă dată de actualul nivel al cotei unice, de 16%. Personal cred că ambele variante trebuie analizate cu foarte multă atenţie. Eu unul sunt mai degrabă susţinătorul rămânerii actualei cote unice, dar a unei cote unice undeva în jur de 12% o văd eu acceptabilă. Să vedem însă pe simulări - eu am cerut să se facă nişte simulări, să vedem exact ce înseamnă cotă unică păstrată şi redusă sau mai multe trepte, dar care să nu depăşească actuala cotă de 16%. Spre exemplu am auzit mai multe propuneri, una era 9, 12, 16, sau 10, 13, 16. Nu cred că are rost să discutăm acum despre treaba asta, noi ce vrem este o scădere a apăsării impozitelor atât pe cei care primesc salarii, pentru că până la sfârşit această impozitare diferenţiată e bine să se facă pe veniturile oamenilor, dacă se face. Dar eu cred că şi reducerea cotei unice până la o sumă de 12% s-ar putea să fie acceptabilă pentru toată lumea, pentru că, de fapt, oamenii câştigă nişte bani - şi nu puţini - în buzunar în plus. Deci le-am mai readuce ceva bani în buzunar faţă de micşorările care au avut loc din cauza crizei, a tăierilor de 25% la salariile bugetarilor, din cauza inflaţiei, care nu trebuie neglijată şi a creşterii preţurilor, care chiar dacă s-a schimbat acum nivelul raportului Euro-leu, preţurile nu au scăzut în mod corespunzător, ci au rămas la fel de mari ca atunci când leul nu era 4,08, ci era 4,3, spre exemplu.

Rep: Sunteţi primar de Sector în Bucureşti. Cum vedeţi rezolvarea problemei câinilor vagabonzi şi ce i-aţi propune primarului genral pentru a rezolva acest lucru?

A.Chiliman: Este una dintre problemele cele mai dificile ale Bucureştiului şi, dacă vreţi, este un exemplu de ce se întâmplă când laşi o problemă la nivelul consilierilor generali ai municipiului Bucureşti, pentru că problema câinilor vagabonzi nu este o problemă nouă. E o problemă care datează din perioada dărâmării unei mari părţi din Bucureştiul cu case şi câinii care trăiau în curţile respective, când au fost mutaţi oamenii la bloc, au rămas pe stradă,. E o problemă care a fost tratată cu foarte multă indiferenţă de toate Consiliile Generale nealese, numite înainte de '92 şi după '92 şi, evident, e o problemă care e privită la fel şi de actualul CGMB, care, pot să vă spun că la aprobarea bugetului pentru 2011 al Primăriei municipiului Bucureşti, a mai tăiat din banii pentru adăposturile de câini şi pentru sterilizarea lor. Nu sunt nişte costuri foarte mari, dar nu sunt nişte costuri mici, ele trebuie să existe, dacă problema vrem să fie rezolvată. Actualul primar general Oprescu doreşte să rezolve această problemă, noi vrem şi noi să o rezolvăm, ideea este că la ultima discuţie pe care am avut-o cu dânsul s-a agreat acest mod de lucru: Primăria Generală să identifice nişte terenuri la nivelul fiecărui sector, pe care să organizeze nişte adăposturi pentru câini şi problema adunării câinilor vagabonzi de pe stradă să fie de resortul primăriilor de sector, în aşa fel încât noi să-i adunăm şi să-i ducem la adăposturile Primăriei municipiului Bucureşti. E nevoie însă de adăposturi care să aibă în jur de 20.000 de locuri, nu-s uşor de făcut, Primăria a vrut să facă undeva în afara Bucureştiului un adăpost, au fost nişte probleme de altă natură acolo. Cert este că eu nu văd rezolvată problema decât în felul ăsta. Câinii vagabonzi, pe de o parte, nu au ce să caute pe stradă, pe de altă parte, eu personal, ca om care am şi eu câine acasă, al meu, mă opun eutanasierii ca soluţie. Actuala lege spune ce câini pot fi eutanasiaţi - câinii foarte bătrâni şi bolnavi, şi câinii au nişte boli îngrozitoare, au şi cancer, au şi diabet, la fel ca oamenii, doar că nu pot să vorbească când suferă, şi atunci e această variantă pentru ei, şi câinii extrem de violenţi, legea prevede şi acum, nu trebuie modificată legea, trebuie aplicată corect legea - şi, pe de altă parte, trebuie făcute adăposturi, care costă.

Noi, la nivelul Sectorului 1, văzând că nu se mişcă niciun primar general, niciun consilier general nu e preocupat de această chestiune, am organizat un adăpost, dar cu un număr limitat de locuri - are numai 2000 de locuri - şi e plin în momentul de faţă. Am reuşit să dăm spre adopţie un număr de peste 350 de câini în doi ani de când funcţionează adăpostul şi am sterilizat toţi câinii care au venit în adăpost şi pot să vă spun că, mai mult de atât, i-am şi tratat pe cei care erau bolnavi, pentru că au tot felul de boli care pot fi tratate şi pe urmă se transmit dacă nu se tratează. Dar e o chestiune care nu se poate rezolva numai la nivelul Sectorului 1. E o chestiune care trebuie rezolvată la nivelul întregului Bucureşti pentru că, altminteri, dacă eu iau nişte câini dintr-un cartier, spre exemplu, câinii având ca un element de bază teritorialitatea - ei îşi marchează teritoriul şi se bat pentru el - în momentul în care nu mai sunt acolo vin alţii şi, de obicei, vin din alte sectoare sau din afara Bucureştiului ca să ocupe terenul lăsat liber. Di cauza asta spun că trebuie rezolvată problema în mod unitar, lucru care nu este foarte simplu. Dar e o problemă care pe mine mă preocupă în cel mai înalt grad şi pentru care am şi organizat acest adăpost. Am fost primii care am organizat un adăpost pe baza Legii protecţiei animalelor într-un sector al municipiului Bucureşti, pe lângă ce făcea, mai puţin, Primăria municipiului Bucureşti.

Interviu de Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici