Iohannis a primit o delegaţie a Congresului SUA: România oferă oportunităţi în investiţiile străine

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Congresului SUA, şeful statului arătând în cadrul întâlnirii că România oferă oportunităţi pentru investiţiile străine şi că procesul de eradicare a corupţiei reprezintă un pas important în atragerea investitorilor.

381 afișări
Imaginea articolului Iohannis a primit o delegaţie a Congresului SUA: România oferă oportunităţi în investiţiile străine

Iohannis a primit o delegaţie a Congresului SUA: România oferă oportunităţi în investiţiile străine (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii a fost condusă de Mac Thornberry, preşedintele Comitetului pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentanţilor

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun legate de parteneriatul strategic politico-militar şi de securitate între România şi SUA, colaborarea în cadrul NATO şi participarea României la amplasarea, la Deveselu, a sistemului de apărare antibalistic, precum şi situaţia tensionată din Ucraina.

O atenţie deosebită a fost acordată investiţiilor americane în România, preşedinte Klaus Iohannis sublinind, în acest context, că România oferă oportunităţi foarte bune pentru investiţiile străine şi că procesul de eradicare a corupţiei reprezintă un pas important în atragerea investitorilor care caută un mediu de afaceri stabil şi corect.

Delegaţia Congresului SUA a avut, vineri, o întâlnire şi cu ministrul apărării naţionale, Mircea Duşă, în cadrul discuţiilor fiind abordate teme referitoare la situaţia de securitate din Ucraina, la cooperarea bilaterală în cadrul facilităţii antirachetă de la Deveselu, precum şi la angajamentul României în teatrul de operaţii din Afganistan.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, ministrul Mircea Duşa şi congresmenii americani au mai discutat despre stadiul implementării măsurilor de asigurare în context bilateral şi NATO, exerciţiile comune desfăşurate în cadrul Operaţiei "Atlantic Resolve" şi Planul de acţiune privind creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici