Iohannis, întrebat despre conflictul Ponta-Antonescu: Nu e nici primul, nici ultimul. USL va continua

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că recentele controverse între liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt datorate "lipsei de comunicare", apreciind că "nu este nici primul, nici ultimul" conflict dintre cei doi, dar că "USL va continua".

326 afișări
Imaginea articolului Iohannis, întrebat despre conflictul Ponta-Antonescu: Nu e nici primul, nici ultimul. USL va continua

Klaus Iohannis (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre ultimele controverse dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, el spunând că este o "lipsă de comunicare".

De asemenea, întrebat dacă USL va continua după acest conflict, Iohannis a spus: "Nu este nici primul, nici ultimul. Va continua".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc "parşivel".

Antonescu a spus că miercuri seară, într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a făcut o "pledoarie" pentru proiectul Roşia Montană.

În ceea ce priveşte declaraţiile premierului care a spus că i-a promis soţiei că va vota împotrivă, dar că proiectul este în interes naţional, liderul PNL a spus: "Eu nu pot să comentez aşa ceva (...), relaţia mea cu Victor Ponta s-a bazat întotdeauna pe onestitate, pe transparenţă, pe asumarea unui mod diferit de Traian Băsescu şi camarila lui de a face politică. Or, din punctul meu de vedere, acest mod de a face politică asumat împreună înseamnă opţiuni cinstite, la vedere, cu argumente cinstite".

El a menţionat că în acest caz speră că este vorba despre "un accident şi că lucrurile vor reveni la normal".

"Dar nu poţi încerca să faci nişte lucruri fără să-ţi asumi responsabilitatea. Dacă Victor Ponta măcar ne-ar fi cerut în USL: vreau să facem acest proiect, ca premier, pledez pentru el (...) Tocmai asta e problema mea, ca parlamentar, înseamnă că nu eşti sigur, că acolo sunt nişte mari necunoscute, nişte riscuri prea mari şi ne ascunzi...", a afirmat Antonescu, într-un interviu la "Adevărul".

Liderul PNL a afirmat că premierul Victor Ponta a "fentat" discuţia despre exproprierile de la Roşia Montană, unde criticile au fost legat de cedarea de către statul român a drepturilor de expropriere către o companie privată.

"Este chiar inacceptabil ca o companie privată să vină să facă exproprieri în România. Nu, exproprieri le face statul român, indiferent ce acord de asociere are cu alţii (...) Faptul că dreptul expropriere era concesionat, ca să spunem aşa, unor privaţi, iar premierul aseară ne-a vorbit despre dreptul de expropriere în general, ceea ce e o altă chestiune", a subliniat Antonescu.

Totodată, el a fost întrebat cum vede rezolvarea subiectului legat de proiectul Roşia Montană.

Liderul PNL a răspuns că fie Guvernul face o nouă discuţie şi îşi dă acordul de mediu şi se retrage proiectul din Parlament, fie continuă discuţia în Parlament, unde la un moment dat "premierul va trebui să-şi facă pledoaria".

"Dacă va alege să facă o pledoarie pentru proiect, cum a făcut-o deja, a cărei concluzie să fie: a fost excepţional, dar eu nu-l votez, pentru că am promis acasă, la Bruxelles, e alegerea domniei sale. Ca prieten politic îl sfătuiesc să nu o facă. Aşa ceva nu se poate susţine (...) Cineva trebuie să asume susţinerea acestui proiect. Proiectul nu poate fi aruncat de către un premier care îl iniţiază, care votează contra lui şi care după aceea este asumat aşa de unii din Parlament", a afirmat preşedintele PNL.

De asemenea, preşedintele PNL a comentat eventuale consecinţe electorale ale scandalului privind Roşia Montană.

"Singura consecinţă electorală din această poveste ar fi ca viitorii alegători să aprecieze corectitudinea şi modul transparent de a discuta. Deci, asemenea proiecte nu se fac cu declaraţii ambigue şi cu încercarea de a scoase aşa, uşor pe sub masă, o aritmetică. Asemenea lucruri se fac… Niciodată nu poţi câştiga toate voturile spunând da sau nu. Când eşti prim-ministru, când conduci un Guvern, când conduci un partid trebuie să faci asta", a mai spus liderul PNL.

Preşedintele PNL a declarat că, în opinia sa, premierul Victor Ponta "vrea tare" proiectul de la Roşia Montană, dar "nu asumă răspunderea", ci o pasează Parlamentului.

Antonescu a spus că, din intervenţia de miercuri seară a premierului, el a înţeles că Victor Ponta este "absolut convins" că proiectul de la Roşia Montană este bun, corect şi aduce beneficii.

"Eu cred că premierul vrea tare acest proiect, dar nu asumă răspunderea", a adăugat liderul PNL.

El a amintit că primul care a spus că nu mai are rost dezbaterea din Parlament a fost Victor Ponta.

Preşedintele Senatului a menţionat că singurul mod în care se poate opri dezbaterea din Parlament este ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe proiect, iar în caz contrar să vină în Parlament să-şi susţină punctul de vedere în favoarea proiectului.

"Eu sunt acuzat de antepronunţare, dar primul care a spus că votează împotrivă este premierul", a mai spus Antonescu, apreciind că "a început un joc destul de parşivel", el fiind asociat cu Vasile Blaga.

Crin Antonescu a arătat că, după ce el a anunţat cum va vota, nu s-a mai discutat despre proiect, ci despre el, fiind lansate şi o serie de "minciuni".

Antonescu a acuzat "campania" declanşată de PSD împotriva sa, începând cu premierul.

"Premierul a reacţionat că a fost o lovitură împotriva domniei sale, deşi noi nu am anunţat decât că votăm la fel ca el", a mai spus liderul PNL.

"Dacă PSD vrea să-l facă (proiectul - n.r.), de ce nu vine în Parlament să-l susţină? (...) Nu poţi să vrei să faci ceva cu mâna altuia", a afirmat, de asemenea, Antonescu.

Premierul Victor Ponta declara, miercuri, la Antena 3, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmaţia acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziţia înainte de dezbatere.

De asemenea, Victor Ponta declara că a fost împotriva Proiectului Roşia Montană înainte să cunoască detalii despre proiect pentru că era suţinut de Traian Băsescu, ceea ce, în opinia sa, sigur era "ceva rău", dar acum crede că există beneficii şi pericole dacă nu se face proiectul.

"Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montană prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Traian Băsescu şi am zis că dacă îl susţine Traian Băsescu, sigur că e ceva rău", spunea premierul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici