Kelemen Hunor: Ce face Rusia în Ucraina e criminal. Poziţia lui Viktor Orban este corectă

  • Agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei este un act criminal şi inacceptabil, declară vicepremierul Kelemen Hunor, lider UDMR.
  • El spune, despre repoziţionarea premierului Ungariei, că poziţia lui Viktor Orban este corectă.
10113 afișări
Imaginea articolului Kelemen Hunor: Ce face Rusia în Ucraina e criminal. Poziţia lui Viktor Orban este corectă

KelemenHunor: Ce face Rusia în Ucraina e criminal. Poziţia lui Viktor Orban este corectă

„Ceea ce face Federaţia Rusă este criminal, este inacceptabil! Orice agresiune împotriva unui stat suveran trebuie respinsă, trebuie condamnată ferm şi categoric. În al doilea rând, în acest moment, sunt extrem de multe victime civile, sunt lovite şi construcţiile civile şi oraşele, spitale, şcoli, ceea ce arată natura şi direcţia în care vrea să meargă Federaţia Rusă cu acest atac, distrugerea Ucrainei”, declară la RFI Kelemen Hunor.

El a fost întrebat cum îşi explică repoziţionarea premierului Ungariei, Viktor Orban, împotriva Rusiei, în condiţiile în care liderul de la Budapesta este un apropiat al lui Vladimir Putin.

„Este o poziţie corectă şi este o atitudine corectă din partea tuturor liderilor europeni şi era de aşteptat că se va întâmpla acest lucru. În momentul în care eşti într-o situaţie în care ne aflăm cu toţii, Ucraina este atacată, orice analiză duce spre concluzia că dacă Rusia nu este oprită, va merge mai departe, toate declaraţiile lui Vladimir Putin din 2007, de la Conferinţa de Securitate de la Munchen şi până când au intrat militarii ruşi în Ucraina au arătat că dorinţa de a restabili zona de influenţă depăşeşte mult graniţele Ucrainei. De aceea, toate aceste poziţii erau aşteptate. Solidaritatea UE este o solidaritate ce nu am mai văzut de ceva vreme, plus NATO a fost revitalizată”.

Reporter: Dar să nu uităm că înainte să înceapă războiul din Ucraina, Viktor Orban şi Vladimir Putin erau de-a dreptul camarazi, exista o apropiere evidentă între cei doi lideri politici. De altfel şi miniştrii de Externe rus şi ungar se tutuiau, iar retorica lor era la nivelul ”dragă Serghei”. Ca să nu mai spunem că înainte să înceapă invazia rusă, Budapesta a refuzat să-şi exprime în mod ferm susţinerea faţă de Ucraina, invocând mai degrabă problemele minorităţii maghiare de acolo. A fost o greşeală apropierea dintre Budapesta şi Moscova?

Kelemen Hunor: Aţi amestecat multe lucruri. În primul rând, relaţiile economice, relaţiile diplomatice, până când a izbucnit războiul, au fost gândite în sensul funcţional, nu numai între Rusia şi Ungaria, dar şi între Rusia şi Germania, între Rusia şi Austria şi aşa mai departe. Aţi văzut că înainte de război, foarte mulţi lideri, trei-patru, au fost la Moscova, au stat la aceeaşi masă lungă de 60 de metri, trebuia să te uiţi cu binoclul la interlocutorul tău, deci din acest punct de vedere, toată lumea, în limitele şi cu mijloacele proprii, a încercat să evite războiul. Nu s-a reuşit.

Reporter: Dar retorica era diferită. Chiar dacă Germania avea anumite interese economice, totuşi exista un discurs ferm împotriva Rusiei. La Budapesta nu s-a întâmplat asta.

Kelemen Hunor: În ceea ce priveşte minorităţile etnice, ceea ce era o greşeală din partea statului ucrainean în perioade de pace trebuie pus în paranteză, nu se discută când este război şi acest lucru a înţeles toată lumea şi aşa funcţionează lumea. Deci nu poţi să spui că nu s-a greşit, s-a greşit faţă de minorităţile etnice, dar când este război, atunci nu vii cu acest argument şi nu a venit nimeni, de când a început acest război, aceste lucruri trebuie discutate când este pace.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici