Lăzăroiu: Raţiunea ar trebui să-l îndemne pe Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine, într-un interviu publicat de "Evenimentul Zilei", că raţiunea ar trebui să îl îndemne pe Emil Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern, el apreciind că pentru restructurarea regiilor este nevoie de "un technocrat, fără mamă, fără tată".

299 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: Raţiunea ar trebui să-l îndemne pe Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern

Lăzăroiu: Raţiunea ar trebui să-l îndemne pe Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

În opinia lui Lăzăroiu, realegerea lui Boc în fruntea PDL este un semnal că partidul nu se dezice de măsurile luate de guvern în 2009 şi 2010 care pot face posibilă relansarea economică din următorii ani.

"Şi sunt în esenţă măsuri de dreapta. Dar orientarea de dreapta a partidului trebuie demonstrată şi de viitoarele acţiuni ale guvernului, şi de sprijinul partidului pentru acestea. Teama mea este că partidul, odată ce se apropie alegerile, va aluneca spre acţiuni specifice stângii", adaugă fostul consilier prezidenţial pentru Evenimentul Zilei.

Întrebat dacă el crede că Emil Boc va rămâne premier, Sebastian Lăzăroiu răspunde: "Raţiunea ar trebui să-l îndemne să lase locul unui tehnocrat. E o decizie pe care trebuie să o ia împreună cu partidul. Eu cred că ar fi şi în beneficiul partidului. Dar nu ştiu cum arată analiza lor. Ce pun ei mai mult în balanţă. Un tehnocrat apropiat de PDL poate să întărească identitatea de dreapta a partidului. Schimbarea în sine a premierului, împreună cu o mică remaniere, în mod normal duce la recredibilizarea actului de guvernare, acum puternic erodat de măsurile nepopulare luate. Recredibilizarea guvernului poate să se reflecte destul de repede şi în recredibilizarea partidului".

Pe de altă parte, Lăzăroiu menţionează că în acest an urmează restructurarea regiilor, iar clientela tuturor partidelor "va fi lovită direct în inimă".

"Pentru asta ai nevoie de un technocrat, fără mamă, fără tată, care să aibă sprijinul preşedintelui României şi al majorităţii. Majoritatea, evident, va mârâi când va fi vorba despre regii. Anticipatele reprezintă singura armă care poate convinge partidele să susţină restructurarea regiilor. Dacă vor să dea jos guvernul care face asta, atunci cred că ar fi o soluţie să se pregătească de alegeri cu un an mai devreme. Probabil că între anticipate şi restructurarea regiilor vor prefera-o pe ultima", apreciază Sebastian Lăzăroiu.

Întrebat dacă el crede că actualul Cabinet, în actuala formulă, cu actualul program, poate face acest lucru, fostul consilier prezidenţial declară: "O remaniere pe ministerele-cheie în domeniul economic şi un premier tehnocrat ar fi, cred, o formulă mai bună pentru realizarea obiectivelor din acest an, din care evident restructurarea regiilor e cel mai ambiţios. Nu cred că partidele sunt pregătite pentru această operaţiune, aşa că trebuie stimulate. Cu morcovul şi băţul. Altminteri, mă sperie când ministrul de finanţe anunţă cu certitudine că la anul vor creşte salariile bugetarilor şi pensiile. Optimismul e bun, dar creşterea aşteptărilor necondiţionat e o greşeală".

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, sâmbătă, la Convenţia Naţională a PDL, ca Guvernul să eficientizeze regiile, în caz contrar continuând să existe riscul ca România să fie necompetitivă şi să aibă datorii uriaşe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici