Liberalii au votat în DP Statutul propus de Antonescu

Liberalii au aprobat, joi, în Delegaţia Permanentă, proiectul de Statut propus de Antonescu şi completat de BPC, care prevede vot pe liste, BPC de 32 de membrii plus doi preşedinţi, fondator şi de onoare, şi desfiinţarea prim-vicepreşedintelui, propunerea urmând să fie prezentată vineri Congresului.

23 afișări
Imaginea articolului Liberalii au votat în DP Statutul propus de Antonescu

Liberalii au votat în DP Statutul propus de Antonescu (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Surse liberale au declarat pentru MEDIAFAX că Delegaţia Permanentă (DP) a adoptat proiectul lui Crin Antonescu cu peste 130 de voturi "pentru" şi în jur de 40 voturi "împotrivă" şi câteva abţineri.

Votul Delegaţiei a fost nominal, Antonescu dorind ca fiecare membru al DP să îşi asume opţiunea faţă de votul pe liste şi votul uninominal.

Modificările statutare de care îşi condiţionează candidatura Crin Antonescu vizează, printre altele, un BPC nou votat pe listă fără prim-vicepreşedinte, sancţiuni pentru neplata cotizaţiilor, contribuţii financiare lunare ale filialelor, derogări, clasificarea membrilor în simpatizanţi şi activi.

Conform proiectului de Statut iniţiat de Antonescu, obţinut de MEDIAFAX, actualul preşedinte propune Delegaţiei Permanente modificarea articolului 61, care se referă la atribuţiile Congresului, înlocuind prevederea privind existenţa şi alegerea prim-vicepreşedintelui PNL cu modificările statutare impuse de votul pe moţiuni.

Pentru validarea noului Statut şi a candidaturii sale pe moţiune, cu echipe, care s-ar putea adopta, vineri, la Congresul extraordinar al PNL, preşedintele PNL propune, la capitolul dispoziţii generale, noi prevederi la articolul 106, introducând alineate potrivit cărora "Congresul extraordinar care adoptă prezentul Statut poate convoca un singur Congres ordinar în termen de minim 12 ore de la hotărârea de convocare".

"Congresul ordinar astfel convocat se va desfăşura cu aceiaşi delegaţi stabiliţi pentru Congresul extraordinar care face convocarea. Ordinea de zi a Congresului ordinar va fi stabilită prin hotărârea de convocare dată de Congresul extraordinar", se mai arată în proiectul lui Crin Antonescu, care propune ca "depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte" să se facă la Secretariatul general al PNL, "cu minim trei ore înainte de deschiderea lucrărilor Congresului ordinar convocat".

Potrivit Statutului propus de Antonescu, Congresul aprobă "în acelaşi timp şi împreună cu alegerea preşedintelui partidului strategia şi programul politic prezentate de acesta" şi "alege în acelaşi timp şi împreună cu alegerea preşedintelui partidului Biroul Politic Central, la propunerea acestuia", înlocuind prevederea potrivit căreia Congresul alegea "uninominal" cei 29 de membri titulari ai BPC.

Conform modificărilor statutare, "numărul de membri ai BPC care poate fi propus de un candidat este de 32, dintre care cel mult 15 vicepreşedinţi şi 17 membri titulari". La articolul 69 referitor la componenţa BPC, Antonescu propune ca, pe lângă cei 32 de membri din Biroul Politic, să facă parte şi "preşedintele fondator 1990 şi preşedintele de onoare al PNL"- seniorii Câmpeanu şi Quintus, consideraţi potrivit Statutului membri de drept (cu drept de vot - n.r.) ai Biroului, completând numărul statutar de membri ai Biroului Politic Central.

Listele cu cei 32 de liberali, care depun declaraţii scrise că acceptă prezenţa pe lista respectivului candidat, urmează să fie depuse de candidaţii la funcţia de preşedinte la Secretariatul general, prezenţa vreunui membru PNL pe mai mult de o listă devenind "nulă de drept", conform noilor prevederi statutare.

Dintre cei 15 vicepreşedinţi, conform proiectului lui Antonescu, un număr de opt vor avea atribuţii de coordonare regională.

Conform surselor citate, BPC va avea în final 36 de membri, pe lângă cei 32 de liberali din listă, preşedintele partidul, preşedintele fondator PNL 1990 şi preşedintele de onoare, un nou membru de drept - preşedintele Senatului PNL (funcţie deţinută în prezent de Dinu Zamfirescu).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici