MAE: Consolidarea Spaţiului Schengen nu trebuie să afecteze aderarea României şi Bulgariei

Consolidarea spaţiului Schengen nu trebuie să afecteze calendarul de extindere al acestuia cu România şi Bulgaria, acest proces de integrare trebuind să continue conform regulilor actuale, a susţinut la Consiliul Afaceri Generale, Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE.

212 afișări
Imaginea articolului MAE: Consolidarea Spaţiului Schengen nu trebuie să afecteze aderarea României şi Bulgariei

MAE: Consolidarea Spaţiului Schengen nu trebuie să afecteze aderarea României şi Bulgariei (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

El a pledat pentru reconfirmarea de către Consiliul European a ataşamentului pentru libera circulaţie a cetăţenilor în spaţiul UE, care este un principiu şi o valoare fundamentală pe care este fondată Uniunea, potrivit MAE.

Totodată, el a susţinut acordarea unei finanţări echilibrate între sud şi est în ceea ce priveşte parteneriatele de mobilitate pe care UE le promovează cu vecinii săi, a precizat MAE.

Oficialul MAE a reiterat sprijinul pentru aderarea Croaţiei la UE, în condiţiile îndeplinirii tuturor condiţionalităţilor.

Potrivit MAE, principalul subiect de pe agenda de discuţii de la reuniunea CAG a vizat însă pregătirea Consiliului European de vară care se va desfăşura, la Bruxelles, la 23 -24 iunie. Şefii de stat şi
de guvern vor aborda ca teme principale migraţia şi azilul, politicile economice şi aderarea Croaţiei la UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici