Mesajul lui Iohannis de ziua Poliţiei: Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Poliţiei Române, arătând că seriozitatea şi profesionalismul de care dau dovadă cei care lucrează în acest sistem, în aplicarea legii, arată că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere.

797 afișări
Imaginea articolului Mesajul lui Iohannis de ziua Poliţiei: Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere

Klaus Iohannis (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

”Cu prilejul zilei Poliţiei Române, vă transmit tuturor, comandanţi, poliţişti şi angajaţi ai Poliţiei, aprecierea mea faţă de eforturile dumneavoastră în îndeplinirea numeroaselor misiuni de protecţie a comunităţilor, a cetăţenilor şi a bunurilor acestora. Seriozitatea şi profesionalismul de care daţi dovadă în aplicarea legii arată că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere. Prin natura activităţii pe care o desfăşuraţi, vă aflaţi deopotrivă în slujba cetăţenilor şi a statului”, se precizează în mesajul şefului statului, transmis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis îşi expirmă ”încredere în capacitatea Poliţiei Române de a răspunde prompt şi eficient la toate provocările care pot afecta ordinea publică”.

”Sunt convins că veţi contribui în continuare, cu devotament şi dăruire, la creşterea gradului de siguranţă publică şi la întărirea sentimentului de securitate în rândul cetăţenilor. Vă urez multă putere de muncă în îndeplinirea sarcinilor zilnice şi să fiţi un model de curaj, responsabilitate şi bună conduită în societate. La mulţi ani!", mai transmite şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici