Mihai Ţurcanu a preluat mandatul de europarlamentar rămas vacant după numirea lui Hellvig la SRI

Preşedintele PE, Martin Schulz, a anunţat, miercuri, în plen, că Mihai Ţurcanu îl înlocuieşte pe Eduard Hellvig în Legislativul european, după ce acesta din urmă a fost numit director al SRI.

634 afișări
Imaginea articolului Mihai Ţurcanu a preluat mandatul de europarlamentar rămas vacant după numirea lui Hellvig la SRI

Mihai Ţurcanu a preluat mandatul de europarlamentar rămas vacant după numirea lui Hellvig la SRI

"Autorităţile responsabile din România mi-au comunicat că, începând cu 1 martie, Mihai Ţurcanu îl înlocuieşte pe domnul Eduard Hellvig în Parlamentul European", a anunţat, miercuri, în plenul reunit la Bruxelles, preşedintele PE, Martin Schulz.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, pe 3 martie, că mandatul de europarlamentar al lui Eduard Hellvig, rămas vacant după validarea sa la conducerea SRI, va fi preluat de următorul de pe lista de la alegerile europarlamentare, respectiv de Mihai Ţurcanu.

Stroe a fost întrebat, după şedinţa PNL, cine va prelua mandatul de europarlamentar din partea liberalilor rămas vacant ca urmare a demisiei lui Eduard Hellvig, numit director al Serviciului Român de Informaţii.

"Conform legii care guvernează alegerile europarlamentare, următorul din listă este cel care va merge la Bruxelles. Nu a existat o dezbatere pe acest subiect în această şedinţă (a conducerii vechiului PNL - n.r.), în mod normal Mihai Ţurcanu este următorul europarlamentar din lista pe care am avut-o anul trecut", a răspuns purtătorul de cuvânt al PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici