Mihăilescu cere vot în plen pentru ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament
Senatorul independent Şerban Mihăilescu a solicitat, miercuri, în plenul Senatului, introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului independenţilor de a avea un reprezentant în Comisia de regulament, cerere respinsă marţi de Biroul Permanent.
Mihăilescu cere vot în plen pentru ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament (Imagine: Mihai Spiridonică/Mediafax Foto)
Fostul senator PSD a solicitat preşedintelui Mircea Geoană includerea pe ordinea de zi a plenului de miercuri a solicitării grupului independenţilor de a avea un reprezentant în Comisia de regulament.
Mihăilescu a invocat articolul 66 din Regulamentul Senatului, care precizează că în Comisia de regulament sunt reprezentate toate grupurile parlamentare şi a argumentat că grupul independenţilor s-a constituit ca grup legal şi recunoscut.
Senatorul a afirmat că, în opinia independenţilor, respingerea de către Biroul Permanent al Senatului, marţi, a acestei cereri, a fost "greşită", nerespectând Regulamentul.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Du-te ,mai spaga si lasa-ne.Nu sunt din aia Basiti
serban mihailescu a fost votat in teleorman pentru ca psd s a implicat foarte mult
dupa ce a plecat din psd acum are tupeul sa spuna ca este independent
sa vina in colegiul in care a fost votat si sa aiba tupeul sa spuna ca de fapt el a fost votat uninominal si nu pentru ca psd -ul s a implicat pentru el
nu a venit niciodata in colegiu sa ia pulsul alegatorilor
huooo
toti independenti mergeti in teritoriu si spuneti ca ati fost votati ca a ti fost destepti si nu pe lista de partid
Nu mai reprezentati pe nimeni ; plecati acasa din parlament si puneti mana pe lucru, dar cred ca la asa ceva nu va pricepeti.