- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.04.2016, 13:18)
- Ana Maria Lazăr
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mihalache a primit aviz în Parlament pentru postul de ambasador la Londra: Mă încearcă o emoţie. Nu e o retragere în vacanţă
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a fost avizat pozitiv luni în Comisiile reunite de politică externă pentru postul de ambasador în Marea Britanie, cu 22 de votuti "pentru" şi trei "împotrivă".
945 afișări
Mihalache a primit aviz în Parlament pentru postul de ambasador la Londra: Mă încearcă o emoţie (Imagine: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)
El a declarat că numirea sa ''nu este o retragere în vacanţă, ci o foarte mare provocare''.
"E o mare provocare, e un post dificil şi un post care va fi foarte complicat în perioada următoare din perspectiva evoluţiilor care au loc în Marea Britanie. Nu e o retragere în vacanţă, ci dimpotrivă, o foarte mare provocare", a afirmat Mihalache după validarea în cadrul Comisiilor reunite.
De asemenea, Mihalache a subliniat că rămâne "ataşat proiectului preşedintelui Klaus Iohannis", că decizia a luat-o împreună cu şeful statului şi că nu are ce să îşi reproşeze în legătură cu mandatul său în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că toți din țară au puterea și o exercită
-
MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza
-
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
-
Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia
El a precizat că preşedintele va decide cine va fi şeful Cancelariei după plecarea sa.
În timpul audierilor, Dan Mihalache a spus, răspunzând la una dintre întrebările parlamentarilor, că poate fi făcută o "discuţie cvasifilosofică" pe tema numirilor politice şi a celor care vin din cadrul MAE în cazul ambasadorilor.
"La un moment dat infuziile din zona politică vor aduce un element de noutate. E o temă de filosofie de organizare a statului. Poate în viitor şi România va găsi un răspuns care să fie echilibrat la această temă", a comentat el.
De asemenea, Dan Mihalache a accentuat, în timpul audierii, că România are o problemă de imagine în Marea Britanie şi că este necesară o strategie de comunicare, însă aceasta nu este suficientă pentru rezolvarea problemei.
"Mă încearcă o oarecare emoţie să mă aflu în această sală", a spus Dan Mihalache la începutul audierilor.
El le-a explicat parlamentarilor din Comisiile reunite că mandatul său la Londra se va axa pe trei direcţii: aprofundarea componentei economice a Parteneriatului Strategic, comunitatea de români din Marea Britanie şi poziţionarea faţă de referendumul pe tema ieşirii din Uniunea Europeană.
Mihalache a spus că Parteneriatul Strategic funcţionează "excelent" pe dimensiunea politică, cea de strategie militară şi cea care ţine de serviciile de informaţii. De asemenea, România şi Marea Britanie au poziţii comune din acest punct de vedere şi în ceea ce priveşte vecinătatea estică, iar componenta politică rămâne esenţială, a subliniat el.
"Putem în acest mandat să updatăm zona de Parteneriat strategic din perspectivă economică. 2015 a fost un an bun din punctul de vedere al relaţiilor bilaterale, schimburile comerciale au crescut, este un spaţiu de extindere pe care un ambasador în Marea Britanie trebuie să-l valorifice", a mai precizat Mihalache la audieri.
De asemenea, consilierul prezidenţial a subliniat că o "temă de mandat importantă" este comunitatea de români care trăiesc în Marea Britanie - 170.000 de persoane înregistrate, însă numărul acestora este mult mai mare. "După 11 ianuarie 2014 a fost o creştere a comunităţii pe fondul schimbării fluxurilor de migraţie din Spania şi Italia către Marea Britanie", a adăugat el.
Totodată, o parte importantă a mandatului său va consta în îmbunătăţirea serviciilor consulare, în special prin operaţionalizarea Consulatului din Manchester, care constituie o prioritate pentru că se va ridica presiunea care există în momentul de faţă asupra serviciilor consulare de la Londra, a mai spus Mihalache, subliniind că este necesar sprijinul ministerului de Externe.
Dan Mihalache a mai adăugat că o treia componentă importantă a mandatului său va fi urmărirea poziţioării faţă de "cel mai controversat eveniment din Regatul Unit", adică referendumul pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. "Este dificil să facem evaluări, vom trăi o epocă interesantă", a conchis Mihalache.
Dan Mihalache (Londra) a fost numit consilier prezidenţial în decembrie 2014, anterior, în perioada mai-noiembrie 2012, fiind secretar general adjunct al Guvernului, dar a fost demis de premierul de atunci, Victor Ponta, din cauza unor declaraţii controversate. De asemenea, Dan Mihalache a fost secretar general adjunct, şef al Departamanetului de Analiză Politică şi Comunicare al PNL şi a coordonat campania electorală pentru preşedintele Klaus Iohannis. Mihalache a coordonat şi campania electorală prezidenţială a lui Crin Antonescu în 2009. A fost deputat PSD în Parlamentul României în legislatura 2004 – 2008. De asemenea, Dan Mihalache a fost consilier al premierului Adrian Năstase în perioada 2001 – 2004. Dan Mihalache este lector la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", specializat în marketing politic. Este absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti 1994 şi doctor în Ştiinţe Politice, SNSPA. A absolvit, de asemenea, cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Fost consilier al lui Adrian Năstase şi a lui Crin Antonescu, secretar general adjunct al Guvernului Ponta, Dan Mihalache este un personaj controversat, el ajungând în centrul unui scandal cu implicaţii diplomatice ca urmare a declaraţiei că dacă parteneriatul strategic cu SUA depinde de Agenţia Naţională de Integritate - care a stabilit că în perioada 10 mai - 8 iunie 2012 a fost în incompatibilitate - atunci "mai bine fără", pentru că îl ''lasă rece''.
Dan Mihalache a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe preşedintele Klaus Iohannis în Serbia, la jumătatea lunii iulie 2015. Ulterior în presă au apărut fotografii în care Dan Mihalache apare dormind în timpul întâlnirii cu delegaţia sârbă.
Recent, consilierul prezidenţial a declarat, la o dezbatere despre România în contextul euroatlantic regional, că nu trebuie ''să ne autoflagelăm şi să ne explicăm între noi fără să ne întrebe nimeni cât de slabă şi lipsită de imaginaţie'' este politica externă a ţării noastre. "Nu cred că trebuie să ne autoflagelăm şi să ne explicăm între noi fără să ne întrebe nimeni cât de slabă şi lipsită de imaginaţie e politica externă a României pentru că există şi asemenea tentaţii a unor actori politici, a unor analişti politici sau a unor comentatori. Până la urmă, riscăm să părem noi înşine, iertaţi-mi cuvântul neacademic, mai proşti decât suntem", a susţinut Dan Mihalache.
Citeşte şi: Băsescu, despre numirea lui Mihalache: Este o mare eroare diplomatică. Dacă tot trebuie să fie ambasador, poate încercăm undeva prin Africa?
Citeşte şi: Iohannis: Am aprobat desemnarea lui Dan Mihalache ca ambasador la Londra, plus numirea altor 20
Citește pe alephnews.ro: Kim Jong-Un este acuzat că-l ajută pe Putin în război. Rusia a atacat Ucraina cu rachete nord-coreene
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
AUR rămâne fără candidați. Partidul a pierdut 4 procente în sondaje la europarlamentare, într-o singură lună
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe