Ministerul Educaţiei cere responsabilitate de la profesori, dar nu le-a oferit condiţii

  • Orban spune că profesorii care nu vor să predea online vor fi taxaţi
  • Premierul: Cadrele didactice trebuie să se adapteze
  • Preşedinte Sindicat Învăţământ: E o declaraţie hazardată şi tranşantă
10401 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei cere responsabilitate de la profesori, dar nu le-a oferit condiţii

Sursa foto: Mediafaxfoto

E prima dată când şcoala e altfel. Există dificultăţi pe toate părţile. Sunt profesori care sunt nemulţumiţi de varianta şcolii online. Unii se tem că orele ar putea fi hackuite, că le-ar putea fi colectate ilegal datele. Un alt motiv ar fi problemele tehnice.

Sunt şi profesori mai în vârstă care trebuie, acum, să facă o tranziţie de la clasicul mod de predare la şcoala pe net. Premierul Ludovic Orban a ieşit cu un mesaj: cadrele didactice care refuză să predea online, vor fi sancţionate, nu vor fi plătite.

Prim-ministrul spune că profesorii au obligaţia să se adapteze oricărei situaţii. Laviniu Lăcusta este preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Universitar de la Iaşi. El spune că nu e aşa simplu cum zice premierul. Anul acesta e o provocare pentru profesori.

Mai ales că Ministerul nu a pus la punct toate procedurile, iar lipsurile tehnice sunt multe. După cum vezi, pretenţiile sunt mari, dar ce se pune pe masă?

Ludovic Orban, Premierul României: Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-şi exercite profesia şi misiunea. Dacă din 10 ore face numai şase ore, patru ore nu trebuie plătit, iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în sistemul de educaţie. Toţi avem conturi de Facebook, ştim ce înseamnă live-uri, cum să nu poţi să te adaptezi să predai online? Ce GDRPR? Asta mi se pare o bazaconie.

Laviniu Lăcusta, Preşedintele USLIP-Iaşi: Eu cred că este o declaraţie puţin cam hazardată şi tranşantă. Probabil sunt şi cazuri izolate de acest fel, la care face referire premierul, dar trebuie văzut şi concret contextul în care vorbim de un profesor care nu intră online. Nu în orice context putem spune că, pur şi simplu, un cadru didactic a refuzat să predea online. Ştiu foarte multe cazuri de colegi care s-au plâns că nu există, din punct de vedere tehnic, sfuciciente instrumente care să susţină nişte transmisiuni. Să nu uităm. Şcoala, din punct de vedere al pregătirii tehnice, a început foarte prost. Nu avem laptopuri, tablete, sunt foarte multe localităţi unde conexiunile sunt foarte slabe sau chiar inexistente la internet. În această vară, ar fi trebuit, probabil, ca Ministerul să fi făcut mai multe pregătitri pentru începerea acestui an şcolar. Ne-ar fi trebuit acele coţinuturi pregătite, împachetate astfel încât să poată fi transmise elevilor prin această modalitate online. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici