Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, despre demisie: Nu e prima oară când mi se cere. Întărim firmele, cei ce pierd sunt politicienii conectaţi la ţeava de bani

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, răspunde liderului PNL Gorj, Dan Vâlceanu, care îi ceruse demisia, spunând că solicitarea politicianului gorjean a venit într-un moment în care companiile sunt întărite, iar primii care pierd sunt "politicienii conectaţi la ţeava de bani".

1898 afișări
Imaginea articolului Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, despre demisie:  Nu e prima oară  când mi se cere. Întărim firmele, cei ce pierd sunt politicienii conectaţi la ţeava de bani

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, despre demisie: Întărim firmele, cei ce pierd sunt politicienii conectaţi la ţeava de bani

"Mi se cere demisia din Gorj! Nu e prima oară şi sunt convins că nu va fi nici ultima oară. De data asta e un lider PNL, până acum mă obişnuisem cu cei de la PSD. Ce-i drept acţiunile transpartinice nu sunt monopolul Capitalei, aşa cum nici afacerile cu companiile statului nu se fac doar la centru. Ce e însă o constantă în aceste afaceri e faptul că statul pierde mereu şi cei care plătesc sunt angajaţii obişnuiţi", scrie, vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, pe contul său de Facebook.

Potrivit postării citate, "liderii politici din Gorj descoperă cu uimire că CEO e într-o situaţie financiară grea".

"Sigur că în calitate de afacerişti oneşti care au făcut afaceri colosale cu Complexul Energetic Oltenia nu aveau de ce să se îngrijoreze că propriile lor acte afectează compania şi angajaţii ei. Grija aceasta îi macină doar când îmbracă haina de politician. Ipocrizia îngrijorărilor politice din Gorj îmi aminteşte, ca într-un plagiat simbolic, de sfatul sulfuros de acum câţiva ani prin care ni se cerea să ne <întărim> statul. Ei bine, da, domnilor, ne întărim companiile acum şi primii care pierd de data aceasta sunt politicienii conectaţi la ţeava de bani", mai scrie Grigorescu.

În opinia acestuia, "cei care plâng acum de grija angajaţilor de la CEO (ca şi în alte companii din energie) sunt cam toţi responsabili de situaţia în care ne aflăm".

"În Oltenia se făceau afaceri dubioase de ani de zile şi nu e ca şi când nu ar fi ştiut toată lumea ce se întâmplă. Au început să apară dosarele penale şi vor apărea şi mai multe. Din păcate, un dosar penal nu se face pe vorbe, aşa cum se dau declaraţiile ipocrite. Iar în ceea ce îl priveşte pe liderul PNL care s-a trezit acum îngrijorat de situaţia de la CEO, aş dori să îi transmit că pentru a ţine lecţii ai nevoie de statură morală, iar în cazul dumnealui cred că acest aspect îi lipseşte cu desăvârşire. Mai mult, cred că ar fi cazul să se preocupe să găsească răspunsuri oficiale la modul în care firmele în care e acţionar au reuşit să aibă contracte de milioane cu CEO", adaugă ministrul Energiei.

Acesta transmite angajaţilor CEO că atunci când le "tremură sufletul pentru ziua de mâine", să se aşeze la o masă şi să facă liste cu oamenii care i-au minţit ani de zile şi care i-au "furat fără ruşine".

"Banii familiilor dumneavoastră sunt în maşinile scumpe ale acestor politicieni şi ale partenerilor lor de afaceri. Banii pentru educaţia copiilor dumneavoastră sunt în vile şi piscinile potentaţilor din Gorj. Viitorul dumneavoastră vă e furat de aceşti oameni", conchide Victor Grigorescu.

Joi, liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, i-a cerut demisia ministrului Energiei, pe motiv că Victor Grigorescu s-ar afla pe statul de plată de la Complexul Energetic Oltenia, primind aproximativ 3.000 de lei lunar, aspect pe care liberalul l-a catalogat ca fiind imoral.

Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, un stat de plată al Complexului Energetic Oltenia pentru luna iulie, pe care figurează atât colaboratorii companiei de stat, cât şi sumele cu care aceştia sunt remuneraţi lunar. La poziţia a 13-a se află ministrul Victor Grigorescu şi o sumă încasată luna trecută, în valoare de 2.667 de lei, de la CEO, pe motiv că face parte din comisia de privatizare a companiei, denumită IPO.

"Documentul vorbeşte despre comisia înfiinţată la nivelul CEO pentru listarea la bursă, acel IPO despre care tot vorbim de câţiva ani. Din acest IPO fac parte ministrul Energiei Grigorescu, care încasează bani de la CEO şi încă trei secretari de stat din cei patru pe care îi are. Mai face parte din comisia respectivă şi consiliera ministrului, doamna Cerasela Marin, care ne-a şi vizitat, şi care şi ea încasează. Unii din cei 33 încasează 2.667 de lei pe lună, alţii, care sunt consilieri ai ministrului, încasează doar 1.800 de lei pe lună, doar dintr-o comisie şi sunt patru astfel de comisii la CEO”, spunea Dan Vâlceanu.

Acesta i-a cerut public premierului Dacian Cioloş să nu tolereze un astfel de comportament.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici