Mircea Raicu: Oprescu vrea 300 de milioane de euro pentru campania sa electorală

Sorin Oprescu cere acordul CGMB pentru contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro, din care 300 de milioane vrea să îi folosească în propria campanie electorală, fiind disperat să-i obţină, a declarat, duminică, viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu.

373 afișări
Imaginea articolului Mircea Raicu: Oprescu vrea 300 de milioane de euro pentru campania sa electorală

Sorin Oprescu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Sorin Oprescu cere bani dar nu vrea să spună ce va face cu ei. I-am spus că nu suntem împotriva acestui împrumut, dar trebuie să justifice ce va afce cu banii. Sorin Oprescu a spus că 500 de milioane de euro merg către rostogolirea eurobondurilor, care ajung la maturitate în anul 2015, iar restul de 300 de milioane merg către investiţii noi, fără să explice care sunt acestea", a spus Mircea Raicu.

El a precizat că PDL Bucureşti crede că diferenţa de 300 de milioane de euro reprezintă banii de campanie electorală ai lui Sorin Oprescu. "Faptul că vine fix cu un an înanite de alegeri, fără să justifice pentru ce-i trebuie aceşti bani, ne ridică aceste suspiciuni. Sorin Oprescu e absolut disperat să pună mâna pe aceşti bani. (...) Observaţi discursul duplicitar al lui Sorin Oprescu în ce ne priveşte - când ne jigneşte de o manieră calificabilă, când ne vorbeşte frumos şi ne roagă să-i aprobăm împrumutul", a spus Mircea Raicu.

El a precizat că Bucureştiul are începute, în diferite faze, lucrări de investiţii care se apropie de suma de trei miliarde de euro şi că, în aceste condiţii, deschiderea de noi investiţii este inoportună. "Sorin Oprescu să termine cu acest stil heirupist şi să renunţe la SF-uri", a spus Raicu.

El a precizat că PDL Bucureşti este de acord cu acest împrumut cu două condiţii: banii să fie folosiţi pentru plata datoriilor RADET către Elcen, iar restul banilor să fie orientaţi către investiţii aflate în diferite faze de finalizare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici