Mitrea: Geoană, dacă e atacat energetic, să părăsească preşedinţia PSD şi a Senatului
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Mircea Geoană ar trebui să părăsească funcţiile de preşedinte al PSD şi al Senatului, în condiţiile în care îşi motivează, în mod "ridicol şi penibil", acţiunile prin "atacuri energetice" la adresa sa şi a familiei sale.
"Toată motivaţia asta (atacurile energetice, n.r.) este ridicolă şi ne pune în situaţia să ne întrebăm dacă un om care îşi motivează acţiunile în acest fel poate conduce partidul şi poate fi al doilea om în stat. După părerea mea nu poate şi Mircea Geoană ar trebui să-şi părăsească funcţiie pe care le are pentru că este incapabil să şi le ducă până la capăt", a spus Mitrea, comentând astfel declaraţiile recente ale lui Mircea Geoană şi ale soţiei sale, Mihaela Geoană, pe tema "atacurile energetice" la care a fost supus în capania electorală.
Mitrea a arătat că motivaţia eşecului lui Geoană la prezidenţiale, bazată pe "atacuri energetice", a dus România într-o situaţie ridicolă pe plan extern, relevată şi de ziare americane.
"Ridicolul situaţiei în care ne-a târât şi la nivel de ţară - am văzut şi în Washington Post şi în altă parte - este de natură să ne pună pe gânduri în mod serios. E penibil. A pornit de la Hrebenciuc cu flacăra violet. Trecem din penibil în penibil şi se dovedeşte că ceea ce am spus eu că (Geoană şi Hrebenciuc, n.r.) fac o pereche extrem de nocivă pentru partid este adevărat", a spus Mitrea.
Soţia liderului PSD, Mihaela Geoană, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că soţul său a fost supus unor "atacuri energetice" la dezbaterea finală din campania prezidenţială şi că şi ea a simţit aceste influenţe.
Mihaela Geoană a explicat astfel faptul că soţul său "nu a ripostat foarte natural" la întrebarea lui Traian Băsescu referitoare la vizita la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, deşi ştia că acest subiect va fi adus în discuţie şi avea variante de răspuns pregătite.
-
Leon Panetta: SUA au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului
Externe astăzi, 13:18
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat într-un interviu că Statele Unite au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului pentru a împiedica regimul să obţină arma nucleară în cazul unui eşec al diplomaţiei, relatează ABC News, în pagina electronică. citeşte tot
-
Ponta susţine că Şerban Ionescu a refuzat ajutorul Guvernului. Actorul spune că nu a respins sprijinul
Social astăzi, 12:35
Premierul Victor Ponta a vorbit, luni, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, despre refuzul lui Şerban Ionescu de a primi ajutor de la Guvern pentru a se trata în străinătate, însă, contactat de MEDIAFAX, actorul a spus că nu a refuzat sprijinul Executivului. citeşte tot





MITREA,o jalnica relicva,era bun i n politica,pe vremea lui Gheorghiu-Dej,sa bage spaim in burgheji!Ai gresit secolul,omule,ai aparut prea tarziu in politica romaneasca,fa-te independent,mai sunt locuri libere!
MITREA ASTA VORBESTE CAND DE FAPT AR TREBUI SA TACA.NU ESTE MITREA OMUL CARE SA DECIDA CE SE VA INTAMPLA IN PARTID.IAR CONDUCEREA PSD SE VA DECIDE IN CONGRES.
TOATA TREABA ASTA CU ENERGIILE ESTE DOAR UN ATAC DIN PARTEA CELOR CE VOR SA DISTRUGA PSD UL..IAE CEI CE FAC GLUME PE SEAMA ASTA, NU FAC DECAT SA ASCUNDA MIJLOACELE PRIN CARE A CASTIGAT CHIORILA PUTEREA