Năstase: O nouă moţiune de cenzură, acum, ar părea fără rost, ne pregătim pentru toamnă

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, luni, înaintea şedinţei BPN, că depunerea unei noi moţiuni de cenzură în această sesiune parlamentară ar părea fără rost, el apreciind că social-democraţii trebuie să se pregătească pentru acest lucru în toamnă, la următoarea sesiune.

10 afișări
Imaginea articolului Năstase: O nouă moţiune de cenzură, acum, ar părea fără rost, ne pregătim pentru toamnă

Năstase: O nouă moţiune de cenzură, acum, ar părea fără rost, ne pregătim pentru toamnă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Năstase a arătat că, dată fiind agenda politică din această perioadă, recenta dezbatere a moţiunii de cenzură, cu un caracter mult mai general, tensiunea legată de dezbaterea extrem de amplă a moţiunii, discuţiile în acest sens de la nivelul PDL ar putea face să pară fără rost ca PSD să depună o nouă moţiune de cenzură în ultimele zece zile ale sesiunii parlamentare.

"O moţiune de cenzură acum, în opinia mea - dar, sigur, decizia va fi luată de BPN -, nu ar face decât să solidarizeze echipa guvernamentală şi echipa parlamentară a PDL", a adăugat Năstase.

El a precizat că ar fi mai bine ca PSD să pregătească depunerea unei moţiuni de cenzură în toamnă, la următoarea sesiune parlamentară.

"Cred că este mult mai bine să ne pregătim pentru toamnă. În mod evident, vor fi condiţii potrivite pentru o moţiune. Până atunci, vom gândi şi modul în care să reacţionăm, să acţionăm, să construim eventual o variantă alternativă dacă moţiunea respectivă va trece", a spus Năstase.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPC al partidului, că, în opinia sa, o nouă moţiune de cenzură pentru schimbarea Guvernului Boc ar fi oportună în sesiunea parlamentară din toamnă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici