Nechifor (PSD): Sebastian Lăzăroiu va avea acces la informaţii despre cei şase milioane de pensionari

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, apreciază că numirea lui Sebastian Lăzăroiu ca ministru al Muncii vizează viitoarea campanie electorală, având în vedere că acesta va deţine informaţii şi date personale ale celor şase milioane de pensionari pe care va încerca să-i manipuleze.

639 afișări
Imaginea articolului Nechifor (PSD): Sebastian Lăzăroiu va avea acces la informaţii despre cei şase milioane de pensionari

Nechifor (PSD): Sebastian Lăzăroiu va avea acces la informaţii despre cei şase milioane de pensionari (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

Într-un comunicat de presă, deputatul PSD arată că numirea ca ministru al Muncii a lui Sebastian Lăzăroiu, "binecunoscut drept consilierul prezidenţial al lui Traian Băsescu şi de multe ori porta-vocea sa atunci când trebuiau transmise mesaje mai complexe", poate fi un prim pas în ascensiunea ministerială a unui om de casă al preşedintelui Traian Băsescu, priceput mai degrabă la cercetări sociologice decât la problemele legate de muncă şi protecţie socială.

"N-ar mira pe nimeni ca Lăzăroiu să emită în curând pretenţii de prim ministru, în afară de Boc, fiind unul dintre puţinii aghiotanţi care i-ar duce la îndeplinire planul preşedintelui", susţine preşedintele PSD Suceava.

El crede că explicaţia numirii lui Lăzăroiu la Ministerul Muncii are legătură cu campania electorală.

"Cine îşi mai închipuie că preocupările PDL şi ale lui Băsescu au legătură cu economia, cu criza, cu viaţa românilor, se înşeală. Prin urmare, Lăzăroiu va gestiona un minister mamut, cu o grămadă de probleme de rezolvat, dar care deţine informaţii şi date personale despre cei circa şase milioane de pensionari, care votează şi pe care Lăzăroiu va încerca să îi manipuleze într-un mod numai de el ştiut", mai arată Nechifor.

El atrage atenţia că Sebastian Lăzăroiu, un fel de "Scufiţul portocaliu", s-ar putea să schimbe şi povestea Albei ca Zăpada.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, la propunea premierului, decretul de numire a lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii.

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a depus apoi, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii.

Ioan Nelu Botiş a anunţat, în 20 aprilie, că a demisionat din funcţia de ministru al Muncii, în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european.

Interimatul la Ministerul Muncii a fost asigurat din 22 aprilie de premierul Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici