Nicolae Timofti va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Suceava

Rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava, prof.dr.ing. Valentin Popa, a anunţat, marţi, că preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i se va decerna titulul de Doctor Honoris Causa al instituţiei academice sucevene, cel mai probabil în luna aprilie, când acesta va veni în România.

255 afișări
Imaginea articolului Nicolae Timofti va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Suceava

Nicolae Timofti va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Suceava (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Popa a spus, într-o conferinţă de presă, că titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava îi va fi decernat preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în cadrul unei ceremonii organizate la instituţia academică suceveană, cel mai probabil în luna aprilie, în perioada vizitei de răspuns la Bucureşti la vizita preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Chişinău.

"Ultimele detalii care ne-au venit de la Preşedinţia Republicii Moldova sunt pe timpul vizitei de răspuns a preşedintelui Republicii Moldova în România, care, de principiu, ar trebui să aibă loc în luna aprilie. Serviciile de Protocol ale celor două Preşedinţii vor trebui să stabilească şi data în funcţie de agenda celor doi preşedinţi şi programul vizitei", a spus Popa.

Rectorul sucevean a precizat că Senatul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava a hotărât în anul 2013 acordarea titlului Doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, precum şi pentru atenţia pe care o acordă educaţiei şi formării tinerei generaţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici