Ovidiu Marincea îşi nuanţează declaraţia: Comisia a fost înştiinţată de denunţarea protocolului clasificat

Purtătorul de cuvânt al SRI şi-a nuanţat declaraţiile despre protocolul secret încheiat cu PG în decembrie 2016, precizând că membrii Comisiei de control au fost înştiinţaţi de denunţarea acestuia. Iniţial, Marincea a spus că există la Comisia de control a SRI toate protocoalele, inclusiv acesta.

797 afișări
Imaginea articolului Ovidiu Marincea îşi nuanţează declaraţia: Comisia a fost înştiinţată de denunţarea protocolului clasificat

Ovidiu Marincea îşi nuanţează declaraţia: Comisia a fost înştiinţată de denunţarea protocolului clasificat

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Ovidiu Marincea, a transmis, pe Facebook, mai multe răspunsuri unor întrebări referitoare la protocoalele încheiate de SRI cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

La întrebarea "de ce s-au semnat cele doua protocoale?", Ovidiu Marincea precizează că "prin OUG nr.6/2016 s-a prevazut ca stabilirea condiţiilor concrete de acces la sistemele tehnice ale Centrului Tehnic de Interceptare al organelor judiciare se realizează prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale" şi că în baza acestor legi au fost încheiate cele două protocoale.

Solicitat să comenteze de ce un protocol este secret şi unul nesecret şi de ce este încă în vigoare cel nesecret, purtătorul de cuvânt al SRI arată că "protocolul neclasificat reglementează modalitatea tehnică prin care organele de cercetare penală au acces la infrastructura tehnică a Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, motiv pentru care s-a impus menţinerea în vigoare a acestuia, fapt despre care a fost informată şi Comisia Parlamentară de Control cu ocazia audierilor domnului Director al SRI în cadrul acestui organism".

"Protocolul clasificat reglementa modalitatea prin care, în exercitarea atribuţiilor ce ne revin în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului şi al infracţiunilor la adresa securităţii naţionale, Serviciul cooperează cu Ministerul Public, fapt ce a impus clasificarea acestuia. Protocolul menţionat a fost denunţat pe 28 februarie 2017, nu se mai aplică, dar şi-a păstrat caracterul de document clasificat", a mai transmis Ovidiu Marincea, pe Facebook.

La întrebarea "de ce face SRI cercetare penală specială", purtătorul de cuvânt al SRI arată că: "«Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condiţiile art. 55 alin. (5) şi (6), din Codul de Procedură Penală. SRI poate face, potrivit Legii, cercetare penală specială în cazul infracţiunilor la adresa securităţii naţionale prevăzute la titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, din dispoziţia procurorului, (în cazul nostru, procurorul DIICOT) prin punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică». De ce? În cazul infracţiunilor grave la adresa securităţii naţionale, SRI are expertiza necesară, personalul pregătit şi posibiliţăţile tehnice de a preveni şi contracara aceste ameninţări. În cadrul SRI există cei mai buni experţi în limbi şi dialecte rare, de exemplu, cei mai buni experţi în contraspionaj, personal pregătit în acest sens care cunoaşte modus operandi al spionilor, are cazuistică şi expertiză relevante şi este în măsură să desfăşoare aceste activităţi".

Totodată, Ovidiu Marincea spune că membrii Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI au fost înştiinţaţi de menţinerea în vigoare a protocolului neclasificat şi de denunţarea celui clasificat.

Iniţial, purtătorul de cuvânt al SRI a spus că documentul se află la Comisia de control a SRI, precum şi o dovadă a denunţării lui.

„Acest protocol nu şi-a făcut efectul niciun moment, timp de o lună, până la denunţare. (...) A fost denunţat pentru că era caduc. Din cunoştinţele mele, da, există la Comisia de control a SRI toate protocoalele, inclusiv acest protocol. Nu ştiu să răspund la întrebarea de cine a fost iniţiat şi cum a fost iniţiat. (...) A fost denunţat prin decizia SRI, a directorului Hellvig”, a declarat Ovidiu Marincea, la Antena 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici