Parlamentarii UDMR au mandatat conducerea să ceară în Guvern creşteri de salarii şi pensii

Parlamentarii UDMR au mandatat conducerea formaţiunii să insiste în Guvern pentru soluţii care să permită anul viitor majorări salariale şi creşterea pensiilor, teme care să fie discutate şi în următoarele întâlniri cu oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI), au declarat surse din cadrul UDMR.

271 afișări
Imaginea articolului Parlamentarii UDMR au mandatat conducerea să ceară în Guvern creşteri de salarii şi pensii

Parlamentarii UDMR au mandatat conducerea să ceară în Guvern creşteri de salarii şi pensii (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Membrii grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor au avut luni o întâlnire cu preşedintele Kelemen Hunor şi vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, privind proiectul de buget pentru anul viitor.

În urma discuţiilor, parlamentarii UDMR au mandatat conducerea să ceară în Guvern găsirea soluţiilor pentru ca anul viitor să fie efectuate atât majorări salariale pentru bugetari, cât şi creşteri de pensii conform noii Legi a pensiilor.

Parlamentarii UDMR au mai solicitat ca în următoarele negocieri cu FMI să se insiste pentru ca bugetul alocat investiţiilor anul viitor să fie limitat în aşa fel încât să permită alocarea de fonduri pentru majorări de salarii şi pensii, ţinând cont de faptul că, în ultimii doi ani, bugetul destinat investiţiilor publice a fost unul în creştere.

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sulfina Barbu, a declarat vineri că nu exclude scenariul potrivit căruia pensiile ar putea să nu mai fie indexate anul viitor nici măcar cu rata inflaţiei, precizând că deocamdată, în lipsa datelor economice, nu s-a pus problema în acest fel.

Întrebată cum comentează declaraţiile fostului ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu, care a afirmat că pensiile ar trebui îngheţate în 2012, în sensul că nu ar trebui indexate nici cu rata inflaţiei, Sulfina Barbu a spus că în Guvern nu a fost discutat acest subiect, deoarece toate datele economice vor trebui stabilite împreună cu partenerii Guvernului, Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici