Plumb: Eu şi Guvernul nu ştim ce conţine licenţa RMGC. Am certificat ORNISS, dar trebuie să fie publică

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, la sediul USL, că atât ea, cât şi Guvernul nu cunosc conţinutul licenţei de exploatare ale RMGC, însă a admis că deţine certificat ORNISS ceea ce i-ar fi permis să cunoască ce prevede aceasta, dar că important este să fie publică.

330 afișări
Imaginea articolului Plumb: Eu şi Guvernul nu ştim ce conţine licenţa RMGC. Am certificat ORNISS, dar trebuie să fie publică

Plumb: Eu şi Guvernul nu ştim ce conţine licenţa RMGC. Am certificat ORNISS, dar trebuie să fie publică (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Nu cunoaştem nici noi, Guvernul, nici USL, nici românii nu cunosc care este conţinutul licenţei de exploatare, deoarece aceasta este secretizată", a afirmat Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă la sediul USL.

Ea a precizat că este necesară cunoaşterea perimetrului de exploatare din licenţă şi dacă acesta corespunde cu cel din studiul de impact asupra mediului.

Întrebată dacă ştie conţinutul licenţei de exploatare, având în vedere că este ministru al Mediului, Rovana Plumb a răspuns: "Eu nu cunosc. În acest moment important este cunoască toţi românii pentru ca să putem să facem o evaluare a acestei licenţe de exploatare. Eu în acest moment nu cunosc toate elementele licenţei de exploatare, deoarece ea este cuprinsă în categoria informaţiilor clasificate".

Plumb a fost întrebată dacă a solicitat certificat ORNISS sau dacă deţine acest certificat, astfel încât să poată cunoaşte conţinutul licenţei.

"Da, eu am certificat", a replicat Plumb. În momentul în care i s-a spus că, în acest caz, poate să vadă licenţa, Rovana Plumb a spus: "Da, dar important este să-l putem face public, nu asta este intenţia?".

În momentul în care a fost întrebată de ce nu cunoaşte conţinutul licenţei atâta vreme cât are posibilitatea de a-l cunoaşte, având certificat ORNISS, ministrul a răspuns: "Da, nu ştiu...".

Roşia Montană Gold Corporation precizează, referindu-se la intenţia premierului Victor Ponta de a cere desecretizarea contractului pentru Roşia Montană, că documentul de asociere cu statul român e public, dar contractul de licenţă e clasificat, fiind necesară schimbarea legii pentru desecretizare.

"Compania Roşia Montană Gold Corporation respectă toate prevederile legale în vigoare. Contractul de asociere dintre statul român prin Minvest Deva şi Gabriel Resources, compania listată la Bursa din Toronto, precum şi actualizările acestuia, sunt documente publice, disponibile atât la Registrul Comerţului, cât şi pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, putând fi găsite la adresa http://www.minind.ro (Domenii/ Sectoare-Resurse minerale-Contracte-RMGC). În ceea ce priveşte contractul de licenţă, acesta reprezintă informaţie clasificată, conform legii. Dacă statul român modifică legea şi permite desecretizarea licenţelor miniere, noi vom respecta legea, ca şi până acum", precizează RMGC într-o declaraţie remisă MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a anunţat că cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană şi că va solicita direct companiei investitoare să accepte acest demers, spunând că nu ar fi nimic de ascuns dacă acel contract ajută România şi i s-a făcut lobby "de la cel mai înalt nivel".

"Aşa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Roşia Montană. Ştiu că se vor supăra mulţi, ştiu că voi stârni din nou muşuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o nouă diversiune. Am constatat că foarte mulţi sunt total dezinteresaţi să discutăm despre acest contract", a spus Ponta într-o postare pe Facebook.

El precizează că solicitarea de desecretizare a contractului va fi transmisă după ce va discuta cu miniştrii implicaţi.

"După o discuţie cu miniştrii, voi cere direct companiei respective să accepte desecretizarea. Dacă acel contract ajută atât de tare România, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a făcut lobby de la cel mai înalt nivel...", afirmă şeful Guvernului.

În luna mai, premierul a declarat că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic.

El a adăugat că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiţii vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri "sau poate niciodată".

Tot atunci, Ponta l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi a arătat că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic.

Ulterior, într-un interviu acordat Bloomberg în 8 iunie, premierul Ponta a declarat că Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist şi proiectul Roşia Montană.

La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici