PNL a ieşit de la consultările cu Traian Băsescu, la câteva minute de la începutul întâlnirii

Reprezentanţii PNL au ieşit, luni, de la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, organizate la Cotroceni, la câteva minute de la începutul întâlnirii, fiind nemulţumiţi că a fost invitat şi grupul parlamentar al independenţilor.

PNL a ieşit de la consultările cu Traian Băsescu, la câteva minute de la începutul întâlnirii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Noii am dat curs invitaţiei pe care preşedintele a făcut-o, pe subiecte pe care domnia sa le-a propus. (...) Problema care ne-a făcut să părăsim înainte de începerea discuţiilor aceste consultări este una care nu e doar formală, ci de principiu. Noi înţelegem să participăm la consultări cu preşedintele României la nivelul partidelor parlamentare plus grupul minorităţilor, pentru că partidele parlamentare, adică PNL, PSD, PDL, PC, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale sunt formaţiuni politice care au identitate, care s-au prezentat în alegeri sub acest nume, s-au prezentat cu un program, cu puncte de vedere şi ele sunt în Parlament legitimate de votul dat în cunoştinţă de cauză de alegători, de cetăţenii României", a declarat Crin Antonescu.

El a adăugat că prezenţa la aceste consultări, la acelaşi nivel de legitimitate, cu partidele parlamentare a "grupului aşa-numiţilor independenţi" este inacceptabilă din punctul său de vedere.

"I-am spus domnului preşedinte că dacă domnia sa, prin această invitaţie laolaltă, cauţionează ceea ce se întâmplă în Parlament cu grupul independenţilor aşa-zişi, adică falsificarea voinţei electoratului, noi nu putem să cauţionăm la rândul nostru prin a accepta această situaţie, o atare stare de lucru. L-am asigurat pe domnul preşedinte că îi stăm la dispoziţie oricând pentru a-i face cunoscute punctele noastre de vedere şi pentru a dialoga pe aceste teme, fie într-o întrevedere separată, fie într-o întrevedere la nivelul partidelor parlamentare plus grupul minorităţilor. Cu oameni care au intrat în Parlament asumând un program, după aceea să falsifice voinţa electoratului din scopuri politicianiste, noi nu putem sta în rând şi nu putem sta la acelaşi rang de demnitate politică ", a mai spus Crin Antonescu.



comentează şi tu Momentan sunt 37 comentarii
Taguri:
PNL COTROCENI ,
pnl basescu ,
cotroceni basescu ,
basescu partide ,
basescu consultari
COMENTARII
  • @Ardeleanu cu varsta respectabila 16 mar 2010

    A cautiona inseamna a garanta. Domnule Ardeleanu, daca tot aveti acces la internet ca sa postati comentarii, ati fi putut sa cautati si pe "http://dexonline.ro/" si ati fi gasit definitia. Varsta venerabila si romanismul get-beget, nu reprezinta lo garantie a faptului ca intelegeti bine limba romana.

  • john mall 16 mar 2010

    La cit este de chiulangiu, prostul asta cred ca avea ceva treaba si nu putea sa stea prea mult cu Basescu. * penala, pentru care noi votantii la referendum nu existam,

  • eu 15 mar 2010

    falsificarea vointei poporului! sictir......dar cand basescu doreste aplicarea referendumului mai tine cont crin de vointa poporului? si pnl doreste bicameral.......si psd...... si astfel alca vointa poporului......doar vorbe si copilarii la crin si ne ia de prosti

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa