PNL va discuta cu grupurile parlamentare despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Partidul Naţional Liberal va începe pregătirea pentru moţiunea de cenzură şi că se va discuta cu orice parlamentar care este conştient de pericolul în care se află interesele României, din cauza guvernării PSD.

91 afișări
Imaginea articolului PNL va discuta cu grupurile parlamentare despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

PNL va discuta cu grupurile parlamentare despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

''Vom discuta cu orice parlamentar care mai are o urmă de bun simţ şi de conştiinţă şi care îşi dă seama că interesele fundamentale ale României sunt puse în pericol dacă se perpetuează această guvernare nocivă pentru România. Obiectivul nostru ca partid politic este să mobilizăm numărul maxim de voturi pe care putem să le generăm pentru susţinerea acestei moţiuni de cenzură, astfel încât să maximizăm şansa de succes a acestei moţiuni de cenzură. Vom discuta cu orice parlamentar care are o urmă de conştiinţă, care este de acord cu poziţia noastră că România riscă să intre în prăpastie dacă mai este lăsat la putere clanul Dragnea- Tăriceanu. Vom discuta cu orice grup parlamentar, cu orice parlamentar individual'', a declarat liderul PNL.

Ludovic Orban susţine că ''PNL are astăzi prin hotărârea Consiliului Naţional stabilit candidatul pentru propunerea de prim-ministru'', dacă moţiunea de cenzură va trece mai departe.

PNL a hotărât marţi în Biroul Executiv să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă până la finalul sesiunii parlamentare, adică până pe 30 iunie, susţinând că subminează bunăstarea cetăţenilor români.

"Am luat decizia în Biroul Executiv ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare să depunem o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă-Dragnea. Considerăm că este vital ca această moţiune să treacă de Parlamentul României şi ne exprimăm speranţa că în Parlament mai există oameni de bună credinţă şi lucizi care să înţeleagă că acest Guvern este toxic, ne face de râs în plan internaţional, dar în primul rând subminează bunăstarea cetăţenilor României, lucru care nu poate fi acceptat. În plus, demontează toate instituţiile statului român şi încearcă să le controleze politic, folosesc în interacţiunea cu cetăţeni simpli sau cu membri ai Opoziţiei instituţii ale statului român, ceea ce este de netolerat. Aşadar, până la sfârşitul acestei sesiuni sperăm ca Guvernul Dragnea-Dăncilă să cadă", a afirmat Raluca Turcan, după Biroul Executiv al PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici