Ponta: Băsescu "le-a dat ţeapă" celor de la UNPR că va fi făcută remaniere după moţiunea de cenzură

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat duminică, la Botoşani, că preşedintele Traian Băsescu i-a păcălit atât pe cei din PDL, cât şi pe membrii UNPR că după moţiunea de cenzură va fi făcută remaniere guvernamentală.

18 afișări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu "le-a dat ţeapă" celor de la UNPR că va fi făcută remaniere după moţiunea de cenzură

Ponta: Băsescu "le-a dat ţeapă" celor de la UNPR că va fi făcută remaniere după moţiunea de cenzură (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

Preşedintele PSD a spus într-o conferinţă de presă că Traian Băsescu a promis, înaintea moţiunii de cenzură, o remaniere guvernamentală, dar că aceasta nu a mai fost operată.

"Ne-a spus că va face remaniere după moţiune, aţi văzut ce remaniere s-a făcut. Îi prosteşte pe toţi. Pe cei de la PDL foarte bine că-i prosteşte. Pe ceilalţi trădători foarte bine că-i prosteşte, aşa şi merită. Un trădător nu merită decât să râzi de el. Urma să primească UNPR nu ştiu ce funcţii, nu ştiu ce miniştri. Foarte bine că le-a dat ţeapă domnul Băsescu", a declarat Victor Ponta.

Ponta a mai spus că Traian Băsescu nu intenţionează să salveze economia privată din ţară, aşa cum a promis şi că singurii care vor fi salvaţi sunt membrii PDL.

"Domnul Băsescu ne-a spus că salvează economia privată. Singurii pe care vrea să-i salveze sunt doamna Udrea, domnul Videanu şi cu domnul Blaga, cu domnul Berceanu şi PDL-ul", a adăugat Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici