Ponta cere parlamentarilor PSD şi din opoziţie să vină la votul din plen pentru statut

Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat că a cerut tuturor parlamentarilor social-democraţi să fie prezenţi, marţi, la şedinţa comună a Parlamentului pentru votul privind statutul deputatului şi senator, făcând un apel şi la parlamentarii opoziţiei să vină la vot.

187 afișări
Imaginea articolului Ponta cere parlamentarilor PSD şi din opoziţie să vină la votul din plen pentru statut

Ponta cere parlamentarilor PSD şi din opoziţie să vină la votul din plen pentru statut (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Am discutat despre faptul că mâine este şedinţa comună a Parlamentului pentru a fi pusă în acord şi Legea privind statutul deputatului şi senatorului cu deciziile Curţii Constituţionale şi am făcut un apel către toţi colegii noştri, deputaţi şi senatori, chiar dacă este Săptămâna Mare, sau pentru cei care sunt catolici, protestanţi, ca mâine să fie prezenţi. Fac un apel public şi către colegii parlamentari din opoziţie să fie prezenţi, pentru că ei au făcut sesizarea la CC", a spus Ponta după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Întrebat de presă dacă motivul pentru care Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună marţi, cu o zi înainte ca judecătorii Curţii Constituţionale să se întâlnească pe această temă, este ca sesizarea liberalilor să rămână fără obiect, Ponta a răspuns: "Chiar nu înţeleg care e supărarea liberalilor. Ei au spus că trebuie să modificăm, şi acum de ce modificăm aşa repede ?".

El a precizat că data reunirii este stabilită de conducerea celor două camere parlamentare.

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă comună, pentru a supune la vot modificarea articolului 24, aliniatul 4 din legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care cererile justiţiei să fie adoptate cu majoritatea celor prezenţi.

Propunerea a venit din partea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a convocat Biroul Permanent al Senatului marţi, la ora 12.30, pentru modificarea programului de lucru al Senatului.

Senatorii au, în săptămâna 6-15 aprilie, activitate în circumscripţiile electorale, având în vedere că în această perioadă au loc sărbătorile de Paşti, conform deciziei luate de Biroul Permanent.

Deşi senatorii se află în teritoriu, preşedintele Senatului doreşte repunerea pe agenda de lucru a Parlamentului a propunerii de modificare a articolului 24, aliniatul 4 din legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Potrivit lui Tăriceanu, propunerea constă în modificarea aliniatului 4, din articolul 24, pentru a permite ca hotărârile privind aprobarea cererilor de reţinere şi arestare a parlamentarilor, adresate de ministrul Justiţiei, să se adopte cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, şi nu cu majoritatea tuturor membrilor Camerei sesizate, cum este prevăzut la acest moment, scopul acestei propuneri fiind de a pune în concordanţă prevederile din Legea 96/2006, cu articolele 67 şi 76 din Constituţie.

Preşedintele Senatului arată că, în şedinţa plenului reunit din 1 aprilie, această propunere de modificare, aflată pe agendă, nu a fost adoptată de plenul reunit al Parlamentului, astfel că a solicitat, după consultarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, convocarea unei noi şedinţe comune în data de marţi, 7 aprilie.

"În acest fel se va aduce o modificare necesară şi care, în plus, este susţinută de o largă majoritate a parlamentarilor, cu privire la procedura de aprobare a cererilor venite din partea Ministerului Justiţiei. Pe această cale, preşedintele Senatului face apel către toţi senatorii să fie prezenţi marţi, în şedinţa plenului reunit, pentru a confirma prin vot susţinerea unei astfel de modificări, arătată în cursul acestei săptămâni prin schimbarea regulamentului Senatului", mai transmite Tăriceanu.

Şeful statului a solicitat recent Curţii Constituţionale să constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională "ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispoziţiile legale cu Constituţia în ceea ce priveşte majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviinţare a cererilor de reţinere/arestare a unui deputat/senator, cu consecinţa blocării activităţii puterii judecătoreşti".

În scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis se arată că "atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi Parlament, "generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispoziţiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi ale Art. 173 din Regulamentul Senatului cu prevederile Art. 76 alin.(2) din Constituţie, republicată".

Curtea Constituţională va discuta cererea preşedintelui de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament în 8 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici