Ponta: Criza din Ucraina nu va fi, probabil, ultima. Este important ca Georgia să fie în NATO şi UE

Criza din Ucraina nu va fi, probabil, ultima, ci vor apărea şi alte conflicte, fiind astfel foarte important ca Georgia să se înscrie într-un sistem de siguranţă şi valori cum sunt NATO şi Uniunea Europeană, a afirmat premierul Victor Ponta, aflat, vineri, în Georgia, în vizită oficială.

181 afișări
Imaginea articolului Ponta: Criza din Ucraina nu va fi, probabil, ultima. Este important ca Georgia să fie în NATO şi UE

Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Ca şi Georgia, avem o experienţă istorică comună, ştim foarte bine ce înseamnă lipsa de siguranţă, ştim foarte bine să trăim într-o regiune extrem de dificilă şi de complicată, cu multe crize. Ultima este cea din Ucraina, dar probabil că nu va fi de fapt ultima, ci vor fi şi altele şi, atunci, integrarea Georgiei într-un sistem de siguranţă şi de valori, aşa cum sunt NATO, UE, pentru România a fost alegerea corectă şi sunt sigur că şi pentru Georgia este alegerea corectă şi noi trebuie să sprijinim fără niciun fel de condiţii această decizie a poporului georgian", a spus Ponta la finalul întrevederii avute, la Tbilisi, cu omologul său georgian, Irakli Garibaşvili.

Victor Ponta a apreciat faptul că Georgia doreşete apropierea de NATO, dar şi de UE, şi a amintit cu satisfacţie că această ţară şi-a reafirmat la Vilnius, anul trecut, intenţia de a merge pe drumul integrării europene.

"Uniunea Europeană, ţările UE, România, ca cea mai apropiată geografic de Georgia şi Moldova, trebuie să facă mult mai mult pentru aceste două ţări. Dincolo de documente care sunt importante, de declaraţii, trebuie să aibă acţiuni concrete prin care Georgia, ca şi Moldova, să simtă într-adevăr că sunt dorite în UE, că au parteneri şi prieteni acolo şi că, pentru poporul georgian, opţiunea pe care liderii săi au luat-o, aceea de a merge spre integrarea europeană, este opţiunea corectă, care va aduce siguranţă, dezvoltare economică şi succes pentru poporul gerogian şi pentru ţară", a spus Ponta, care a ajuns la Georgia după ce, vineri dimineaţa, s-a oprit la Chişinău pentru o discuţie cu premierul Iurie Leancă.

Şeful Executivului de la Bucureşti a mai arătat că România trebuie să fie pentru Georgia, dar şi pentru Republica Moldova, cel mai bun avocat în cadrul UE şi, de asemenea, să sprijine aceste ţări pentru realizarea reformelor instituţionale.

Din punct de vedere economic, premierul român s-a arătat nemulţumit de faptul că, de 12 ani, nu s-a mai reunit vreo comisie mixtă a celor două ţări.

La rândul său, premierul georgian, Irakli Garibaşvili, a afirmat că i-a prezentat lui Ponta progresele realizate pe drumul integrării europene şi a mulţumit pentru faptul că ţara sa este sprijinită în eforturile pentru integrarea în UE, apreciind că Georgia are un prieten "fidel şi puternic" precum România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici