Ponta, despre aprecierile lui Băsescu la adresa sa: Este o tactică, încearcă să bage băţul

Liderul USL, premierul Victor Ponta, afirmă că aprecierile formulate în ultima perioadă de către preşedintele Traian Băsescu la adresa sa reprezintă o tactică normală prin care şeful statului încearcă să dezbine USL.

389 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre aprecierile lui Băsescu la adresa sa: Este o tactică, încearcă să bage băţul

Ponta, despre aprecierile lui Băsescu la adresa sa: Este o tactică, încearcă să bage băţul (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Este o tactică, dar e normal. Dacă noi nu ţinem frontul absolut unit, întotdeauna cineva va încerca să se strecoare, cum spune românul - să bage băţul", a spus Ponta la Antena 3.

El a adăugat că era normal ca propunerea Laurei Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie să genereze controverse şi că a avut şi el temerea că preşedintele Traian Băsescu îi întinde o capcană, dar că acum este convins că a procedat bine.

"Era normal ca propunerea cu Kovesi să stârnească controverse. Teama era legată de faptul nu neapărat că mă apropii de Băsescu, lucrul ăsta e imposibil, ci mai degrabă de faptul că sunt păcălit, că intru într-o capcană şi că preşedintele Băsescu, aşa cum a făcu-o de destule ori, va închide la un moment dat capcana, iar pierderea va fi importantă. Eu nu cred că mai poate fi în acest moment o capcană, însă în mod sigur am avut aceeaşi temere, nu pot să spun că de la început am fost absolut convins că totul e foarte bine Acum sunt convins că am procedat bine", a afirmat premieru, arătând că cei care acuzau USL că vor subjuga justiţia au fost decredibilizaţi.

Ponta a adăugat că a văzut pentru viitor un proiect care nu îl mai include pe Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici