Ponta, despre înlăturarea afişelor electorale ale Alianţei: Mie mi se pare o prostie să-mi interzică cineva să fiu mândru că sunt român

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Sibiu, unde Biroul Electoral Judeţean a decis că afişele Alianţei cu sloganul "Mândri că suntem români" trebuie înlăturate, că i se pare "o prostie" să-i interzică cineva să fie mândru că este român, transmite corespondentul MEDIAFAX.

756 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre înlăturarea afişelor electorale ale Alianţei: Mie mi se pare o prostie să-mi interzică cineva să fiu mândru că sunt român

Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

Liderul PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, ce părere are despre faptul că Biroul Electoral Judeţean Sibiu a decis înlăturarea afişelor electorale ale Alianţei care conţin sloganul "Mândri că suntem români", premierul răspunzând că "BEC a decis foarte clar că acestea sunt legale".

Biroul Electoral Central a desfiinţat, marţi, o decizie a BEJ Sălaj prin care erau interzise sloganurile "Mândri că suntem români" şi "România puternică în Europa", folosite de PSD în campania electorală pentru europarlamentare.

"În ceea ce priveşte sloganul, BEC a decis foarte clar că acestea sunt legale, că trebuie păstrate şi mă bucur foarte mult. Mi se părea o aberaţie şi, sincer, n-am înţeles de ce PDL şi, după aceea, şi PNL, ne interziceau să fim mândri că suntem români. Era un lucru nemaiîntâlnit şi Biroul Electoral ne-a dat dreptate", a răspuns Ponta.

Când i s-a precizat că, în cursul zilei de marţi, BEJ Sibiu a dat o decizie de înlăturare a acestor afişe, Ponta a răspuns: "Păi, am contestat la BEC şi BEC-ul probabil că va da exact aceeaşi decizie pe care a dat-o deja (n.r. - ca in cazul desfiinţării deciziei BEJ Sălaj). Deci, câştigăm la BEC. Dacă poate cineva din BEJ Sibiu să-mi explice ce e ilegal în a fi mândru că eşti român o să fiu recunoscător. Mie mi se pare o prostie, ca să vă spun foarte sincer, să-mi interzică cineva să fiu mândru că sunt român. Cum să-mi interzică aşa ceva, dar şi dacă interzice şi dacă nu, eu sunt mândru că sunt român", a mai spus Ponta.

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu a admis, marţi, o sesizare a PDL privind afişele electorale ale PSD cu sloganurile "Mândri că suntem români" şi "România puternică în Europa", care ar incita la discriminare, BEJ cerând înlăturarea acestor materiale, însă decizia poate fi contestată.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele BEJ Sibiu, judecătorul Andrei Vlăduţ Sebeşan, preciza că decizia BEJ poate fi contestată în termen de 48 de ore, iar dacă va rămâne definitivă va fi aplicată doar în judeţul Sibiu.

Mai multe filiale PDL din ţară au sesizat Birourile Electorale Judeţene privind materialele de campanie ale PSD care conţin sloganurile "Mândri că suntem români" şi "România puternică în Europa", cerând înlăturarea acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici