Ponta: Mă bucur că fetele din echipa de spadă au voie să fie la Baku fără să le critice vreun analist

Premierul Ponta a transmis felicitări echipei feminine a României de spadă, medaliată cu aur la Jocurile Europene de la Baku, adăugând că se bucură că fetele componente ale echipei "au voie" să fie la Baku fără a fi criticate, aluzie la faptul că prezenţa sa la deschiderea Jocurilor a fost criticată

169 afișări
Imaginea articolului Ponta: Mă bucur că fetele din echipa de spadă au voie să fie la Baku fără să le critice vreun analist

Ponta: Mă bucur că fetele din echipa de spadă au voie să fie la Baku fără să le critice vreun analist (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Felicitări fetelor din echipa de spadă, antrenorilor şi Federaţiei! Felicitări România! Mă bucur că ele au voie sa fie la Baku fără să le critice vreun <analist>", scrie Ponta pe Facebook.

Echipa României de spadă, formată din Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop şi Amalia Tătăran, a câştigat medalia de aur la Jocurile Europene de la Baku, după ce a învins formaţia Estoniei, scor 31-25.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, premierul Ponta a asistat la ceremonia organizată la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, apărând în imagini în spatele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în condiţiile în care liderii statelor occidentale au evitat să participe la ceremonie, Ponta fiind printre puţinii politicieni europeni prezenţi în Azerbaidjan, ţară condusă de preşedintele Ilham Aliev, vizat de critici internaţionale pentru eliminarea adversarilor politici, încălcarea libertăţii presei şi alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale.

Prezenţa lui Ponta la Baku a fost criticată atât de opoziţie, cât şi de Preşedinţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici