Ponta: Pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare, printr-un amendament depus la Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional.

1151 afișări
Imaginea articolului Ponta: Pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare

Ponta: Pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

Ponta a spus că, marţea viitoare, Comisia juridică din Camera Deputaţilor va finaliza raportul la Legea alegerilor parlamentare, în raport urmând a se introduce un amendament prin care pragul electoral va fi eliminat.

Preşedintele PSD a admis că criticile privind menţinerea pragului electoral au fost întemeiate şi a precizat că nu poate fi privat candidatul care obţine majoritatea într-un colegiu de accederea în Parlament.

El a spus că USL va susţine, totodată, şi amendamentele făcute de grupul minorităţilor naţionale, privind alegerea celor 18 reprezentanţi în Parlament ai minorităţilor.

Ponta şi-a exprimat speranţa ca săptămâna viitoare Legea alegerilor parlamentare să fie adoptată de Cameră şi să meargă spre promulgare.

Preşedintele PSD a precizat că liderii de grup au primit de la conducerea USL sarcina conocării Camerei şi Senatului pe 21 şi pe 22 mai, respectiv luni după-amiază şi marţi dimineaţă, pentru a dezbate la Senat Legea energiei, o obligaţie restantă de la Guvernul Ungureanu, şi la Cameră Legea alegerilor parlamentare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că este de acord cu eliminarea totală din legea votului uninominal pur a pragului electoral, pe modelul Marii Britanii, care simplifică lucrurile şi generează sistemul cu două formaţiuni mari în Parlament.

"O asemenea formulă simplifică lucrurile, în sensul că ea generează şi întreţine, după exemplul Marii Britanii, sistemul cu două mari partide, cu două forţe politice", a spus preşedintele liberal.

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că pragul electoral, menţinut în Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur, va fi scos atunci când actul normativ va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, care este for decizonal.

Întrebat cum va introduce Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur sistemul majoritar, în care candidatul care obţine majoritatea într-un colegiu este declarat ales, în condiţiile menţinerii pragului electoral pentru formaţiunile politice, Şova aprecizat că pragul electoral va fi scos de către Camera Deputaţilor, care este for decizional.

"Pragul electoral va fi scos, probabil, la Camera Deputaţilor", a spus Şova.

În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, Şova a precizat că actul normativ nu va prevedea redistribuirea voturilor şi că la alegeri poate candida oricine, inclusiv independenţii, iar un independent care va câştiga în colegiul său va fi declarat ales.

Senatorul PNL Ioan Ghişe, membru în Comisia juridică, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că, prin păstrarea pragului electoral în legea uninominalului pur votată de plen marţi, candidaţii îşi asumă riscul trecerii pragului de către partide, legea avantajând partidele mari.

"Dacă mergi independent, intri în Parlament, ca reprezentant al colegiului în care ai candidat şi ai câştigat cele mai multe procente. Din partea partidelor politice, dacă eşti desemnat, îţi cresc şi şansele, întrucât eşti susţinut de o formaţiune politică, dar şi partidul are condiţie să treacă pragul stabilit", a spus Ghişe.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a atenţionat că legea votului uninominal adoptată marţi în Senat elimină distribuirea mandatelor către independenţi şi, prin menţinerea pragului electoral, permite accesul în Parlament a celor care nu au câştigat colegiul.

Preda a scris, pe blogul său, că legea aprobată de Senat şi asumată de către premierul Victor Ponta, conţine două erori.

"Prima este legată de menţinerea pragului electoral. Dacă regula first pass the post e introdusă, pragul nu mai are sens. Dacă s-ar menţine un prag la scară naţională, atunci e evident că s-ar continua practica inventată în 2008, în virtutea căreia au primit mandate cei clasaţi pe 2 sau pe 3. Uninominalul ar fi, deci, impur", scrie Preda.

El atrăgea atenţia că "a doua eroare priveşte candidaturile independente".

Preda preciza că legea menţine posibilitatea depunerii unor asemenea candidaturi, dar, "când vine vorba despre distribuirea mandatelor, independenţii dispar".

Senatorii au adoptat, marţi, legea USL care prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar.

Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câştige mandate de deputaţi sau senatori candidaţii care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar, a fost adoptat cu 77 de voturi "pentru", 17 "abţineri" şi nouă voturi "împotrivă". PDL anunţase că se abţine la vot, iar UDMR a fost împotrivă.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali îi are ca iniţiatori pe copreşedinţii USL, Crin Antonescu ( PNL) şi Victor Ponta (PSD).

Textul legislativ prevede că, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.

Potrivit proiectului, atribuirea mandatelor de deputat şi senator se face într-o singură etapă, la nivelul colegiilor uninominale.

Iniţiatorii mai propun ca, în caz de balotaj, să se organizeze un nou tur de scrutin, la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin urmează să fie declarat ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

La şedinţa Senatului a participat, în calitate de prim-ministru şi de iniţiator, copreşedintele USL Victor Ponta.

Iniţiativa legislativă a fost votată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată şi va fi transmisă Camerei Deputaţilor, forul decizional.

Proiectul aduce modificări doar la articolul 48 din Legea 35/2008, care se referă la distribuirea mandatelor. În mod concret, proiectul modifică unele alineate ale articolului, iar pe altele le abrogă. Între prevederile abrogate se află şi cea conform căreia "candidaţilor independenţi li se atribuie câte un mandat de către biroul electoral de circumscripţie dacă au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici