Ponta: Prezenţa lui Băsescu la Curtea Constituţională e o formă de presiune, însă e normal să fie acolo

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că prezenţa preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, la şedinţa Curţii Constituţionale reprezintă o formă de presiune, el apreciind, pe de altă parte, că e normal ca şeful statului să se afle acolo.

677 afișări
Imaginea articolului Ponta: Prezenţa lui Băsescu la Curtea Constituţională e o formă de presiune, însă e normal să fie acolo

Ponta: Prezenţa lui Băsescu la Curtea Constituţională e o formă de presiune, însă e normal să fie acolo (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

Ponta a spus că, oricare va fi decizia Curţii Constituţionale, aceasta va fi respectată.

Întrebat dacă prezenţa la CCR a lui Traian Băsescu ar putea înclina balanţa într-o parte sau în alta, Ponta a răspuns: "Nu ştiu. E o formă de presiune, foarte clar, dar în acelaşi timp e normal să fie acolo".

"Ce decide Curtea, respectăm", a adăugat Ponta.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu s-a aflat la sediul Curţii Constituţionale, luni, pentru aproximativ o jumătate de oră.

La sosire, Traian Băsescu a declarat presei că a ţinut să vină personal, şi să nu fie reprezentat de un consilier prezindenţial, întrucât dorea să fie exprimat punctul de vedere personal al preşedintelui.

"Cred că este bine ca la Curtea Constituţională să existe şi viziunea preşedintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului", a precizat Traian Băsescu la venirea la Curtea Constituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici