Ponta: Regimul Băsescu a ratat toate obiectivele pe plan extern

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că "regimul Băsescu" a ratat toate obiectivele pe plan extern, începând cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi terminând cu aderarea la moneda euro în 2015.

35 afișări
Imaginea articolului Ponta: Regimul Băsescu a ratat toate obiectivele pe plan extern

Ponta: Regimul Băsescu a ratat toate obiectivele pe plan extern (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Ponta a susuţinut că actuala putere înregistrează "o serie neagră" pe plan extern, România ratând toate obiectivele pe care şi le-a propus în relaţia cu Uniunea Europeană.

El a afirmat că "regimul Băsescu" a ratat ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi aderarea la spaţiul Schengen în martie 2011.

"Vă aminţiţi că în februarie ne anunţa Traian Băsescu de marile arestări din vămi. Când s-a ajuns la Blejnar, la Flutur şi la Falcă, totul s-a oprit. Dacă aderarea la Schengen este mai puţin importantă decât apărarea capilor PDL, Blejnar, Flutur şi Falcă, atunci suferim cu toţii", a spus Ponta.

El a acuzat Guvernul că a decis amânarea aderării la moneda unică europeană în 2015 în lipsa unei analize de impact.

"Constatăm că, rând pe rând, toate obiectivele europene sunt ratate şi rămânem aici în ţară cu problemele noastre, din ce în ce mai mult în afara Europei", a mai spus Ponta.

Guvernul va adopta o decizie până la sfârşitul lunii aprilie în ceea ce priveşte termenul de adoptare a monedei euro, în consultare cu Preşedinţia şi Banca Naţională a României, a declarat, marţi, premierul Emil Boc. El a precizat că până la sfârşitul lunii aprilie va fi adoptat şi programul de convergenţă, aflat la acest moment în stadiu de proiect. Documentul va fi transmis Comisiei Europene după ce este adoptat de Guvern.

În proiectul programului de convergenţă pentru perioada 2011-2014, document obţinut de MEDIAFAX, se arată doar că România poate intra în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, "în perspectiva anilor 2013-2014", fără să se mai facă însă referire la angajamentul asumat distinct în perioada anterioară, de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici