Ponta: USL votează bugetul pe 2012 dacă va conţine zece măsuri propuse de opoziţie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi la Craiova că USL va vota în Parlament bugetul de stat pe 2012 dacă Guvernul acceptă cele zece propuneri formulate de opoziţie.

385 afișări
Imaginea articolului Ponta: USL votează bugetul pe 2012 dacă va conţine zece măsuri propuse de opoziţie

Ponta: USL votează bugetul pe 2012 dacă va conţine zece măsuri propuse de opoziţie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ponta a afirmat că USL propune, pentru bugetul pe 2012, cinci măsuri sociale, cu impact negativ asupra veniturilor bugetare, şi cinci măsuri complementare, de reducere a cheltuielilor bugetare.

Cele cinci măsuri sunt reducerea CAS, revenirea TVA la 19% printr-o etapizare multianuală, introducerea schemei de ajutor a agricultorilor prin reţinerea doar a 9% TVA, menţinerea surselor de finanţare pentru proiectele cu fonduri europene, respectarea legii privind indexarea pensiilor cu rata inflaţiei.

Celelalte cinci măsuri anunţate de Ponta, de reducere a cheltuielilor bugetare, sunt: reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, suspendarea programului PNDI de "investiţii cu destinaţie strict politică", interdicţia ca Fondul de rezervă al prim-ministrului să fie folosit pentru finanţarea unor autorităţi locale pe criterii politice, păstrarea contribuţiei actuale la pilonul II de pensii şi asigurarea cotelor de cofinanţare la proiectele europene.

"USL este dispus şi să voteze bugetul pe 2012 dacă discuţiile sunt fructuoase. Deocamdată nu am primit niciun răspuns la scrisoarea pe care am i-am adresat-o premierului Emil Boc. Suntem în situaţia extrem de ciudată, dar specifică guvernării actuale, ei acuză opoziţia că nu vrea să colaboreze, dar noi trimitem scrisori şi ne prezentăm propunerile", a declarat Ponta.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a adresat marţi o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, menţionând că PSD este dispus să participe la dezbateri pe fond, alături de Guvern şi de Banca Naţională a României, cu privire la bugetul de stat pe 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici