Predoiu: Poziţia lui Ponta de a tăia bugetul DNA, deliberată, are o atitudine clară de răzbunare

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a precizat, joi, că ”este incredibilă, scandaloasă şi inacceptabilă poziţia premierului Ponta de a tăia bugetul DNA”, el arătând că este o acţiune ”deliberată” de blocare a acestei instituţii, iar Ponta ”are o atitudine de răzbunare pe DNA”.

323 afișări
Imaginea articolului Predoiu: Poziţia lui Ponta de a tăia bugetul DNA, deliberată, are o atitudine clară de răzbunare

Predoiu: Poziţia lui Ponta de a tăia bugetul DNA, deliberată, are o atitudine clară de răzbunare (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

”Este incredibilă, scandaloasă şi inacceptabilă poziţia Premierului Ponta, care a tăiat bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este o acţiune deliberată de blocare a DNA, a Justiţiei în general. Dacă premierul Ponta vrea să sprijine Justiţia şi anticorupţia, măreste bugetul DNA, dacă vrea să fie un stâlp al corupţiei, taie bugetul DNA”, a afirmat Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, ”baronii politici anchetaţi de DNA au devalizat bugetul statului, în timp ce DNA a adus sau poate aduce la buget sute de milioane de euro din confiscări şi popriri”.

”Ce face premierul Ponta? Subminează DNA, tăindu-i bugetul! Opţiunea făcută de premier e clară: pentru corupţie, împotriva DNA. Premierul are o atitudine clară de răzbunare pe DNA pentru anchetele pe care le-a făcut şi le are în curs. Este încă un motiv pentru care ar trebui să plece din fruntea Guvernului României, cu guvern cu tot”, a mai arătat Predoiu.

Direcţia Naţională Anticorupţie este nemulţumită că în proiectul de buget pentru 2015, publicat pe MFP, nu pot fi identificate fondurile alocate pentru instituţie, ci acestea sunt incluse în cele pentru Ministerul Public, instituţie care ar urma să aibă un buget cu 31,94% mai mic decât cel din 2014.

"În urma publicării, pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2015, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a constatat următoarele: în anexele la proiectul de lege sus menţionat nu se regăseşte fila distinctă de buget pentru DNA, aşa cum prevede art. 4 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 privind DNA, ci doar o filă centralizatoare pentru întregul Minister Public, fără a se identifica fondurile alocate DNA pe anul 2015", arată instituţia, într-un comunicat de presă transmis joi agenţiei MEDIAFAX.

Sursa citată a precizat că, din analiza filei centralizatoare pentru întregul Minister Public, se constată că valoarea bugetului este cu 31,94 la sută mai mică decât execuţia bugetară pe 2014. "În plus, între diminuările bugetare pe anul 2015 se regăsesc şi o serie de cheltuieli absolut necesare bunei funcţionări a Ministerului Public (inclusiv pentru expertize judiciare, carburanţi, materiale şi servicii cu caracter funcţional)", susţine DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici