Prefectul Bucureştiului solicită în instanţă anularea dispoziţiilor de restituire a Parcului Bordei

Urmare exercitării controlului de legalitate, Prefectul Municipiului Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti, solicitând anularea a două dispoziţii prin care Primarul General al Capitalei a reconstituit dreptul de proprietate unor persoane pe terenul din Parcul Bordei.

276 afișări
Imaginea articolului Prefectul Bucureştiului solicită în instanţă anularea dispoziţiilor de restituire a Parcului Bordei

Motivul principal, pentru care a solicitat anularea dispoziţiilor, este acela că terenul restituit a fost expropriat prin Decret Regal, încă din 1935, în favoarea Municipiului Bucureşti, în scop de utilitate publică, pentru amenajarea râului Colentina şi construirea salbei de lacuri pe acest curs de apă.

Celelalte motive de nelegalitate ale celor două dispoziţii ale Primarului General al Capitalei au fost dezvoltate în cuprinsul celor două acţiuni, care astăzi, 10.06.2022, au fost înregistrate la Tribunalul Bucureşti, spre competentă soluţionare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici