- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Premierul Ungariei îl susţine pe Trump după întâlnirea din Florida
Premierul naţionalist de dreapta al Ungariei, Viktor Orban, şi-a oferit sprijinul pentru încercarea aliatului său de lungă durată Donald Trump de a reveni la Casa Albă, după ce s-a întâlnit cu fostul preşedinte american în Florida, vineri seara târziu.
Premierul Ungariei îl susţine pe Trump după întâlnirea din Florida
Cei doi au discutat despre "o gamă largă de probleme care afectează Ungaria şi Statele Unite, inclusiv despre importanţa unor frontiere puternice şi sigure pentru a proteja suveranitatea fiecărei naţiuni", potrivit unui comunicat al campaniei lui Trump, relatează Reuters.
Orban a fost mult timp în dezacord cu colegii săi membri ai Uniunii Europene în legătură cu o serie de probleme, inclusiv refuzul de a trimite arme în Ucraina şi menţinerea legăturilor economice cu Moscova de când forţele ruseşti au invadat Ucraina în 2022.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Administrația Biden va crește de 4 ori tariful pe EV-urile importate din China. China critică planurile SUA
-
Ambasadorul Israelului distruge Carta ONU cu un tocător de hârtie. A protestat împotriva votului pro-Palestina
-
Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse
-
Novak Djokovic, lovit de o sticlă de apă, a ieşit de pe teren sângerând
Orban a declarat că doar revenirea candidatului republican Trump la Casa Albă ar putea aduce pacea în Ucraina.
"Avem nevoie de lideri în lume care sunt respectaţi şi care pot aduce pacea. El este unul dintre ei! Întoarceţi-vă şi aduceţi-ne pacea, domnule preşedinte!", a spus Orban într-o postare pe X după întâlnire.
Orban, admirat de mulţi conservatori din Statele Unite pentru politicile sale dure în materie de imigraţie, pentru schemele sale de sprijinire a familiilor şi pentru poziţia sa privind suveranitatea naţională, a declarat într-un videoclip pe pagina sa de Facebook că sub preşedinţia lui Trump 2017-2021 a existat pace în Orientul Mijlociu şi, de asemenea, în Ucraina.
El a spus că nu ar fi existat un război în Ucraina în acest moment dacă Trump ar fi fost reales în 2020.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO