- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, face o vizită în România şi se va întâlni cu Băsescu
Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, face o vizită oficială în România în perioada 27-29 februarie, urmând să se întâlnească, la Bucureşti, cu omologul român, Traian Băsescu.
Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, face o vizită în România şi se va întâlni cu Băsescu (Imagine: Mediafax foto/AFP)
"La invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, în perioada 27-29 februarie a.c., preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, va efectua o vizită oficială în România. Cu ocazia vizitei, vor avea loc convorbiri oficiale între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Michel Sleiman, urmate de o declaraţie de presă comună", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului, "în cadrul întrevederilor la cel mai înalt nivel, vor fi abordate teme de actualitate aflate pe agenda bilaterală şi internaţională, cu accent pe dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări în sectoare economice de interes comun".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
Rareş Bogdan, despre europarlamentare: PNL se bate pentru primul loc / PNL candidează pe liste comune cu PSD
-
Zelenski: Putin este un „nazist”. Reacţia liderului ucrainean după ce Rusia a lansat înainte de Ziua Victoriei un atac masiv cu rachete şi drone
-
Ursula von der Leyen avertizează: Putin vrea să vadă din nou imperii şi autocraţii în Europa
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO