Programul lui Dacian Cioloş pentru reformarea Uniunii Salvaţi România

În cadrul unei şedinţe a Biroului Naţional, Dacian Cioloş, liderul USR, a declarat că va demisiona de la conducere dacă propunerile sale de reformarea partidului nu sunt implementate.

618 afișări
Imaginea articolului Programul lui Dacian Cioloş pentru reformarea Uniunii Salvaţi România

Începutul sfârşitului pentru USR? Cioloş spune că va demisiona dacă partidul îi respinge propunerile

În cadrul unei şedinţe a Biroului Naţional, Dacian Cioloş, liderul USR, a declarat că va demisiona de la conducere dacă propunerile sale de reformarea partidului nu sunt implementate. 

Iată cerinţele liderului USR din cadrul programului preşedintelui USR pentru anii 2022-2023

  • pregătirea de guvernare (atractivitate externă);
  • îmbunătăţirea funcţionării USR (coerenţă internă) ;
  • poziţionare şi diferenţiere politică;
  • organizare şi transparentizare internă;
  • profesionalizarea actului politic;
  • mobilizarea membrilor şi susţinătorilor - crearea unui partid deschis şi dinamic care să inspire alegătorii;
  • prezentarea unui guvern alternativ credibil şi cu specialişti recunoscuţi;
  • schimbarea statutului partidului;
  • reconectarea cu cetăţenii;
  • dezvoltare de politici publice;
  • comisie pentru alegeri interne;
  • schimbarea secretarului general şi numirea acestuia prin concurs;
  • diminuarea puterii Biroului Naţional prin externalizarea deciziilor;
  • oprirea excluderilor pe motiv de „delict de opinie” şi crearea unui moratoriu;
  • bază de date a membrilor la zi - digitalizarea partidului şi reorganizarea Secretariatului General;

Dacian Cioloş, la finalul programului, a scris: 

"Mi-am dorit să fiu preşedintele USR nu pentru funcţia în sine. Aveam deja o funcţie prestigioasă la nivel european. Asumarea acestui rol înseamnă pentru mine asigurarea succesului fuziunii între fostul USR şi fostul PLUS, curăţenia şi sănătatea internă la nivel organizaţional şi, mai ales, pregătirea partidului pentru 2024 cu resursele umane cele mai bune pe care fie le avem deja, fie acţionăm activ să le atragem.

Victoria noastră politică trebuie să derive din schimbările şi măsurile de mai sus. USR nu este un partid în care forţa electorală derivă din notorietatea unui lider sau a câtorva „vedete”. Forţa USR stă în dinamismul şi în unitatea membrilor săi şi în energiile pe care aceştia le pun în slujba unui bine comun. Eu refuz modelul „locomotivei”.

Prefer unul onest, în care oamenii îşi asumă împreună acţiunile proprii şi plătesc pentru greşelile personale. Un model în care competiţia internă nu este confundată cu o confruntare întreţinută, pentru a provoca şi menţine diviziuni între diferite grupuri de membri. Vreau să fiu un politician onest, care spune ce gândeşte şi care poate să ajute în mod real la schimbare, care îşi asumă responsabilităţi atâta timp cât poate contribui la schimbare. Misiunea mea este să ajut şi să contribui la transformarea acestui partid dintr-o speranţă într-o certitudine politică.

Am spus de nenumărate ori că nu îmi doresc să fac parte dintr-un partid care trăieşte pentru sine, nu vreau să construiesc un partid de dragul unui partid sau de dragul unor funcţii pentru un grup restrâns. Un partid e un mijloc de devenire politică şi nu un scop în sine. Partidul nostru are o misiune în dezvoltarea României, nu în luptele sale interne. Un partid slab, care doar speculează momentele şi contextul politic, nu este un partid care să schimbe o ţară. Doar împreună putem reuşi, iar mandatul meu este pus în slujba membrilor acestui partid care sunt decişi să schimbe în bine România.

Ca preşedinte, sunt învestit de votul unei majorităţi dintre voi să vă reprezint, dar şi să armonizez echipele intern. Exercitarea mandatului meu are sens atâta vreme cât consider că pot să fac acest lucru. Potrivit actualului statut, preşedintele are însă foarte puţine pârghii prin care poate imprima direcţii organizaţiei şi prin care poate face schimbări. În acelaşi timp, decontează orice neîmplinire, fie că are, fie că nu are atribuţii să ajute la crearea unei culturi organizaţionale proaspete, civilizate şi competiţionale. Din acest motiv voi cere ca acest program să fie aprobat la nivelul Biroului Naţional, pentru a ne asuma împreună o direcţie clară care poate duce acest partid la guvernare în 2024."

USR, conform ultimului sondaj efectuat de INSCOP,  are  o popularitate de 12,5%, ajungând pe locul 4  după PNL, AUR şi PSD în preferinţele alegătorilor români. La alegerile parlamentare din decembrie 2020, USR a obţinut 15%. 

Opt parlamentari USR au căpătat funcţii de miniştri în guvernul condus de liberalul Florin Cîţu. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a fost demis de Cîţu în aprilie 2021 după câteva scandaluri. În urma demiterii ministrului Justiţiei, Stelian Ion, de către premier, toţi miniştrii USR au protestat în frunte cu vicepremierul Dan Barna împotriva premierului Florin Cîţu prin a-şi da demisia pe 7 septembrie 2021. 

Parlamentarii USR  au votat împreună cu cei de la PSD şi AUR pentru demiterea guvernului Cîţu pe 5 ocrombrie şi l-au propus pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier (acesta a mai fost premier tehnocrat din noiembrie 2015 până în decembrie 2016), dar acesta n-a reuşit să câştige încrederea Parlamentului după ce parlamentarii PNL, PSD, UDMR şi AUR au refuzat să-i voteze guvernul sau să se asocieze într-o coaliţie. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici