PSD, PNL şi PC vor face public textul moţiunii de cenzură peste o săptămână

Conducerile PSD, PNL şi PC au stabilit să definitiveze în cursul acestei săptămâni textul moţiunii de cenzură, urmând ca săptămâna viitoare, luni, să-l redacteze şi să-l facă public, a anunţat preşedintele liberal, Crin Antonescu.

13 afișări
Imaginea articolului PSD, PNL şi PC vor face public textul moţiunii de cenzură peste o săptămână

PSD, PNL şi PC vor face public textul moţiunii de cenzură peste o săptămână (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

El a arătat că nu s-a stabilit încă momentul depunerii moţiunii de cenzură, acesta urmând a face obiectul unor discuţii viitoare.

Antonescu a precizat că textul va cuprinde, în afară de elementele de critică a Guvernului, şi elementele esenţiale ale programului unui Guvern de criză.

"În ceea ce priveşte momentul depunerii, vom continua să discutăm şi să evaluăm care este momentul optim, când sunt şansele cele mai mari ca moţiunea să aibă succes", a spus Antonescu.

Antonescu a precizat că principiile care stau la baza colaborării dintre PSD, PNL şi PC în ceea ce priveşte perioada post-moţiune sunt finalizate.

"Urmează, dacă moţiunea de cenzură va avea succes, ca noi să continuăm discuţiile. Avem principiile finalizate şi, dacă moţiunea trece, a doua zi vom fi în măsură să prezentăm împreună o soluţie comună, o formulă de guvernare comună, expresie a noii majorităţi. Să ajungem acolo şi acest lucru va fi convenit", a spus Antonescu.

El a arătat că PSD, PNL şi PC au căzut de acord asupra faptului că fiecare zi în care Guvernul Boc rămâne în funcţie dăunează forte mult.

"E vorba nu numai de situaţia sistemelor publice, cât şi de deprecierea accentuată din mediul de afaceri, din sectorul privat. Ştim că, dacă economia, mediul privat, cei care produc bani, plus valoare sunt blocaţi, nu avem nicio formulă, nicio variantă practică de a rezolva şi problemele din sectorul bugetar", a arătat preşedintele liberal.

El a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că este important ca UDMR să înţeleagă responsabilitatea politică pe care o are faţă de eventuala susţinere a moţiunii de cenzură, precizând că nu există reţineri în a discuta cu Uniunea pe această temă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici